1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Meditația Zilei

13 July 2022

Miercuri, 13 iulie 2022 Mt 11,25-27: « În acel timp, Isus a luat cuvântul și a zis: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorința ta. Toate mi-au fost date de Tatăl […]

Meditația Zilei

12 July 2022

Marți, 12 Iulie 2022 Isaia 7: 3: Domnul i-a zis lui Isaia: „Ieșiți în întâmpinarea lui Ahaz, tu și fiul tău […] și spune-i: «Ai grijă să fii liniștit! Nu-ți fie frică și inima ta să nu se teamă… »” .Dumnezeu ne adresează aceste cuvinte și nouă și ne invită să avem încredere în lucrarea […]

Meditația Zilei

11 July 2022

Luni, 11 Iulie 2022 Psalmul 33: „Gustați și vedeți cât de bun este Domnul!” Psalmul de astăzi ne introduce în cunoașterea binefacerii credinței. Suntem deseori purtați de lupta pentru a ne atinge scopul în viață și mai puțin de dorința de a trăi mulțumiți cu binefacerile lui Dumnezeu. Mai mult ca niciodată suntem invitați să […]

Meditația Zilei

9 July 2022

Sâmbătă, 9 iulie 2022 Matei 10,28: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul! Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul şi sufletul în Gheenă!” Nu vă temeți! Este imperativul cu care Isus ni se adresează astăzi, sunt cuvinte de încurajare ce ne eliberează și ne […]

Meditația Zilei

8 July 2022

Vineri, 8 Iulie 2022 Mt 10, 16-23: „Când veţi fi daţi pe mâna lor, nu vă preocupaţi cum sau ce veţi vorbi, căci vi se va da în ceasul acela ce să vorbiţi, 20 pentru că nu sunteţi voi cei care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este cel care vorbeşte în voi!” După uciderea lui […]