Miercuri, 13 iulie 2022
Mt 11,25-27: « În acel timp, Isus a luat cuvântul și a zis: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorința ta. Toate mi-au fost date de Tatăl meu și nimeni nu-l cunoaște pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaște nimeni, decât numai Fiul și acela căruia Fiul vrea să-i reveleze” »
Dialog. Timpul petrecut cu familia, rudele, prietenii poate fi un timp de calitate (uneori și cantitate) în măsura în care există un raport de respect, înțelegere și iubire. Astfel, ajungem în punctul în care ne adresăm persoanelor dragi cu diferite apelative simpatice începând încă din copilărie, sfârșind ușor-ușor spre finalul adolescenței. Tati devine tata, mami devine mama – până într-acolo încât, uneori (unii dintre noi) ne strigăm părinții utilizându-le prenumele. Suntem invitați astăzi să redevenim copii, să avem curajul de a ne adresa lui Dumnezeu cu apelativul de „Tată” (de ce nu, chiar „Tăticule”).
Dorință. Suntem setați să ne îndeplinim propriile dorințe sau cel mult dorințele celor apropiați. Avem multe dorințe și în aceste clipe dificile: ne dorim sfârșitul pandemiei, ne dorim ca războaiele din lume să se sfârșească, ne dorim ca pacea să domnească în lume. Acestea sunt dorințe sfinte care se unesc cu dorințele lui Dumnezeu.
Oare ce-și dorește Tatăl de la noi? E ceva ce mă împiedică să creez un raport familial cu Dumnezeu?
Rugăciune
Lui Dumnezeu, Tată îndurător, lumina și sursa oricărui bine, Domn al istoriei și al universului, scopul întregului drum omenesc, îi înălțăm laude. Ție, Tată, să ți se aducă laude în biserică și în întreaga lume, în istoria pământului și în paradis. Fie ca Maria, Mama lui Isus, să te laude; fie ca sfinții să te laude; fie ca tronurile și stăpânirile să te laude; fie ca răposații noștri să te laude; fie ca toți cei pe care-i întâlnim să te laude, pentru ca toți să ne unim într-un imn, recunoscând plinătatea măreției pe care Fiul tău ne-o transmite prin harul Spiritului care animă inimile noastre. Amin. Carlo Maria Martini SJ
