1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Meditația Zilei

17 September 2022

Sâmbătă, 17 septembrie 2022 Lc 8, 11-15: Parabola semănătorului “Această parabolă înseamnă: sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Cei de-a lungul drumului sunt aceia care ascultă, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să fie mântuiţi. Cei de pe piatră sunt aceia care, când ascultă cuvântul, îl primesc cu bucurie, […]

Meditația Zilei

16 September 2022

Vineri, 16 septembrie 2022 Luca 8, 1b: „Cei doisprezece erau cu El”. Ucenicii erau cu Isus prin cetăți și sate, ducând vestea cea bună. Mă gândesc că astăzi, uneori, e greu a-L urma pe Isus îndeaproape, întâlnind pe cale diferite persoane, neștiind ce să le spunem pentru că ne e teamă că ne vor respinge. […]

Meditația Zilei

15 September 2022

Joi, 15 septembrie 2022, Sf. Fecioară Maria Îndurerată Luca 2, 33-35: ”În acel timp, tatăl și mama lui Isus se mirau de cele spuse de el. Simeon i-a binecuvântat și i-a spus Mariei, mama lui: << Iată, acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora în Israel și ca semn de contradicție – ca […]

14.09.2022, Nur-Sultan (Catholica) – Este sarcina religiilor să reamintească societății caracterul sacru al oricărei vieți umane, le-a spus Papa Francisc liderilor religioși din lume, miercuri, în Kazahstan. Sfântul Părinte a vorbit pe 14 septembrie, la deschiderea celui de-al șaptelea Congres al Liderilor Religiilor Mondiale și Tradiționale, la Palatul Independenței din Nur-Sultan. „Astăzi ne este greu să […]

Meditația Zilei

14 September 2022

Miercuri, 14 septembrie 2022 ✞ ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI In 3, 16-17 « Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece […]