1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Meditația Zilei

13 March 2023
May be an image of 3 people, child and text that says

Luni, 13 martie 2023 Luca 4,25-27: „Adevăr vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria sa; şi adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată ţara, dar Ilie nu […]

Meditația Zilei

11 March 2023
No photo description available.

Sâmbătă, 11 martie 2023 Luca 15, 29-32 „El, răspunzând, i-a zis tatălui său: «Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă bucur cu prietenii mei. Însă, când a venit acest fiu al tău care ți-a devorat averea cu desfrânatele, […]

foto: Vatican Media 09.03.2023, Vatican (Catholica) – Sfântul Scaun a găzduit în această săptămână la Roma o reuniune a Grupului de lucru comun pentru dialogul dintre Dicasterul pentru dialog interreligios și Comisia palestiniană pentru dialog interreligios. Papa Francisc a încurajat eforturile acestui grup de lucru, întâlnindu-se joi cu participanții, în Vatican. În salutul său, Pontiful l-a […]

Meditația Zilei

10 March 2023

Vineri, 10 martie 2023 Matei 21, 43: „Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și dată unui neam care va aduce roadele cuvenite”. Uneori ne dăm seama de importanța unui lucru, a unei persoane, a sănătății, tocmai când ni se iau toate acestea. Isus ne îndeamnă să privim în jurul nostru, la persoanele […]

foto: Vatican Media 08.03.2023, Vatican (Catholica) – Papa Francisc a declarat miercuri că nu există opțiunea de a fi „subiecți pasivi” atunci când vine vorba de evanghelizare, deoarece fiecare catolic botezat are misiunea de a proclama în mod activ Evanghelia. „Nu există cei care predică, cei care vestesc Evanghelia într-un fel sau altul și cei care […]