1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

foto: Vatican Media 30.03.2024, Vatican (Catholica) – Papa Francisc a prezidat sâmbătă seară Vigilia Pascală în Bazilica San Pietro, reflectând asupra importanței Paștelui. După ce vineri seara a absentat în ultima clipă de la Calea Crucii la Colosseum, conform biroului de presă al Sfântului Scaun tocmai pentru a-și conserva energiile pentru Vigilia Pascală, Pontiful și-a făcut […]

St_Thomas_Basilica,_Mylapore,_Chennai

1545/ Sfântul Francisc Xaveriu a mers în pelerinaj la Meliapore, unde se află potrivit tradiției mormântul Sfântului Apostol Toma.

Meditația Zilei

29 March 2024

VINEREA SFÂNTĂ , 29 martie 2024 (Pătimirea şi moartea Domnului) Sf. Eustasie, ep Filipeni 2, 8-9: “Cristos s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume.” O Inimă Dumnezeiască atârnă pe lemnul Crucii […]

Meditația Zilei

28 March 2024

JOIA SFÂNTĂ (Cina Domnului), 28 martie 2024 Fer. Renata, m. Ioan 13, 5-8: “Apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru; acesta i-a zis: “Doamne, tu să-mi speli picioarele?” Isus a răspuns […]