1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

hypapante

Icoana prezentării la templu a Domnului nostru Isus Cristos Citirea icoanei Icoana reprezintă cel mai semnificativ obiect simbolic din contextul universului liturgic creștin , fiind extrem de generoasă la citire și interpretare. Icoana prezentării la templu a Domnului nostru Isus Cristos nu este cea mai complexă imagine, însă se pliază foarte bine pe textul biblic […]

bunvest 23

ȘCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT   23. Dușmanul se comportă ca un lider militar (ES nr. 327)       REGULA A PAISPREZECEA. De asemenea, dușmanul se comportă ca un lider militar: după ce a fixat cortul de comandă și a observat postările sau poziția unui castel, îl atacă în partea cea mai slabă. Tot astfel […]

bucuresti 1 februarie

Predica Pr. Marius Taloș, S.J., în Catedrala Sf. Iosif din București, la Liturghia cu persoanele consacrate din Arhidieceza romano-catolică de București. Sf. Liturghie a fost prezidată de IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București. http://youtu.be/5ogTm3sYWVc

ziua vietii consacrate

Dragi surori şi fraţi în Cristos, La mulț ani! În acest an dedicat nouă, persoanelor consacrate, dorim să sărbatorim împreună a XIX-a Zi mondială a Vieţii Consacrate, cu ocazia sărbătorii Întâmpinarea Domnului. Deoarece 2 februarie este o zi de luni, am ales să ne întâlnim duminică după amiază, 1 februarie pentru ca să poată participa […]

brunosecondin

30.01.2015, Vatican (Catholica) – „Slujitori şi profeţi ai Dumnezeului viu” este tema exerciţiilor spirituale pentru Postul Mare programate să se desfăşoare în perioada 22-27 februarie 2015 în Casa Învăţătorului Divin, din Ariccia, la care vor participa Papa Francisc şi membrii Curiei Romane. Meditaţiile, care vor prezenta o lectură pastorală a profetului Ilie, vor fi ţinute […]