1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Cele 5 semne ale fariseului modern

27 Noi 2015 de Sora Theresa Noble Isus a pus o prostituată înaintea unui fariseu, un hoț care s-a căit înaintea unui preot și un fiu risipitor înaintea fratelui său exemplar. Pe toți falșii care pretind că nu se pot uni cu Biserica, pentru că Biserica Sa nu este suficient de sfântă, i-ar fi întrebat: […]

muntele cu sapte trepte

  Dacă ar fi să atribuim câte un punct cardinal celor patru personalități americane menționate de papa Francisc în discursul ținut pe 24 septembrie 2015 în fața Congresului American – președintele Abraham Lincoln, reverendul Martin Luther King, Slujitoarea lui Dumnezeu Dorothy Day și călugărul trapist Thomas Merton – atunci, ultimului i s-ar potrivi cel bine […]

Papa Francisc la Palatul Președinției din Nairobi, în prima zi a călătoriei apostolice în Kenya, miercuri, 25 noiembrie 2015 – AFP  RV 25 nov 2015. ”Violența, conflictul și terorismul sunt alimentate de frică, neîncredere și disperare; lupta împotriva acestor dușmani ai păcii și prosperității trebuie să fie susținută de bărbați și femei care cred în marile […]

berchmans

+ 1621/ Sfântul  Jan Berchmans   1678/ Sfântul  Claudiu la Colombiere a fost arestat și întemnițat la Londra. Cinci săptămâni mai târziu avea să fie eliberat și expulzat.

Florin formare

În zilele de 21 şi 22 noiembrie 2015, la Centrul “Gaudium et Spes” de la Traian s-au desfăşurat lucrările simpozionului cu tema “Priorităţi în formarea permanentă a persoanelor consacrate de astăzi”. A fost organizat de Episcopia Romano-Catolică de Iaşi şi de Centrul “Gaudium et Spes”. Tematica a făcut referinţă la formarea continuă a persoanelor consacrate. […]