1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Este noapte când lumânarea pascală înaintează lent până la altar. Este noapte când cântul imnului deschide inimile noastre la tresăltare de bucurie, pentru că pământul este “inundat de aşa mare strălucire: lumina Regelui veşnic a învins întunericul lumii” (Preconiul pascal). La sfârşitul nopţii au loc faptele relatate în Evanghelia tocmai proclamată (cf. Lc 24,1-12): lumina divină a […]

Meditația Zilei

19 April 2025

Sâmbătă, 19 aprilie 2025 SÂMBĂTA SFÂNTĂ Sf. Leon al IX-lea, pp. Luca 24, 5-7: „De ce-l căutaţi pe Cel Viu printre cei morţi? Nu este aici. A înviat. Amintiţi-vă ce v-a spus pe când era încă în Galileea: «Fiul Omului trebuie să fie dat pe mâna oamenilor păcătoşi, să fie răstignit, iar a treia zi […]

Lipski, Iosephus (Miedzno, [Polonia], 27 octombrie 1860 – Starawies, 19 aprilie 1935) călugăr iezuit. În 1893 a intrat în Societatea lui Isus, în 1903 l-au sfințit ca preot.

În meditaţiile scrise pentru tradiţionala Via Crucis din Vinerea Mare din Colosseum, prezidată de cardinalul Baldo Reina pe 18 aprilie 2025, Papa Francisc explică faptul că drumul spre Golgota este coborârea pe care Isus a făcut-o “spre lumea pe care Dumnezeu o iubeşte”. Cristos, “bătut în cuie”, se plasează “în mijlocul contrariilor” şi le aduce […]

Meditația Zilei

18 April 2025

Vineri, 18 aprilie 2025 VINEREA SFÂNTĂ Sf. Atanasia din Egina Filipeni 2,8-9:”Cristos s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume.” Isus rămâne ascultător față de voința Tatălui, și moare pe cruce să-i […]