Arhiva noutăţilor comunităţii din București

Papa Francisc: întâlnire cu participanții la simpozionul promovat de Consiliul internațional al Creștinilor și Evreilor, cu desfășurare la Roma – OSS_ROM 30 iunie 2015. Papa Francisc i-a primit marți în audiență pe participanții la simpozionul internațional promovat de Consiliul Creștinilor și Evreilor, cu desfășurare la Roma. Adresându-se celor circa 250 de participanți la simpozion, reuniți […]

papa copii

30.06.2015, Vatican (Catholica) – Alexandre Awi, preot şi mariologist cunoscut, a împărtăşit reflecţiile sale asupra pontificatului Papei Francisc într-un interviu acordat cotidianului Portaluz. El a relatat printre altele o experienţă emoţională inedită din viaţa Papei, care relevă umanitatea Sfântului Părinte şi bogăţia spirituală a copilului care avea să devină Vicarul lui Cristos. Punctul de plecare […]

Inspiratia Scripturii

30.06.2015, Iaşi (Catholica) – La Editura Sapientia din Iaşi a apărut documentul redactat de Comisia Biblică Pontificală, cu titlul: Inspiraţia şi adevărul Sfintei Scripturi. Cuvântul care vine de la Dumnezeu şi vorbeşte despre Dumnezeu pentru a mântui lumea. Documentul a fost tradus în limba română de pr. dr. Mihai Pătraşcu. Cartea apare în colecţia „Magisterium”, […]

papa donne

30.06.2015, Vatican (Catholica) – „Este foarte important astăzi ca femeia să fie apreciată după cum se cuvine, să poată să îşi asume pe deplin locul potrivit ei, în Biserică şi în societate.” Afirmaţia fost făcută de Papa Francisc în Vatican, vineri dimineaţa, când s-a adresat la peste 200 de participante la întâlnirea mondială a Conferinţei […]

dictionar exegeza

29.06.2015, Iaşi (Catholica) – La Editura Sapientia din Iaşi a apărut cartea Dicţionar metodic de exegeză biblică. Cuvinte, perspective, autori, scrisă de Jean Noël Aletti, Maurice Gilbert, Jean-Louis Ska, Sylvie de Vulpillières şi tradusă în limba română de pr. Cristian Clopoţel. Acest dicţionar metodic este foarte util tuturor celor care doresc să înţeleagă terminologia biblică […]