Arhiva noutăţilor comunităţii din București

Papa Francisc în Piața Sfântul Petru, miercuri, 22 noiembrie, la audiența generală. – ANSA 22 noiembrie 2017. «Am fost răstignit împreună cu Cristos. Așadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Și ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și s-a dat pentru mine. […]

Hirotonire de diacon 22.11.2017, București (Catholica) – Duminică, 19 noiembrie, Preasfințitul Episcop Mihai a hirotonit diacon în cadrul Sfintei Liturghii de seară pe ipodiaconul Zamfir Rusu. Originar din Reghin, după studii teologice la Blaj și Roma, s-a reîntors în patrie în anul 2011. Din toamna aceluiași an, cu acordul Arhiepiscopului major, Zamfir a putut începe […]

S-a întâmplat pe… 22 noiembrie

Publicatla 22 November 2017
georgetown

1791/ Academia Georgetown s-a deschis cu un singur student, în vârstă de 12 ani, primul elev școlit de către iezuiți în Statele Unite ale Americii.

Marți, 21 noiembrie 2017, papa Francisc a celebrat Sf. Liturghie în capela Casei ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului.  RV 21 nov 2017. ”Colonizarea culturală și ideologică constituie un păcat împotriva lui Dumnezeu creatorul pentru că vrea să schimbe Creația așa cum a făcut-o El. Împotriva acestor colonizări, care de-a lungul istoriei s-au întâmplat de multe […]

Ce înseamnă monograma IHS?

Publicatla 21 November 2017
Ce înseamnă monograma IHS?

21 Noi 2017 Intrând într-o Biserică Catolică, de multe ori vedem pe un crucifix sau pe un vitraliu gravate literele IHS. Ce înseamnă? Contrar convingerii populare, monograma nu înseamnă „Iesus Hominum Salvator” sau „In Hoc Signo”. IHS este definit mai degrabă ca fiind o „cristogramă”, și este un mod antic, datând din secolul al III-lea, […]