Miercuri, 10 iunie 2026
Ff. Diana, Ioan Dominici
Matei 5, 19: “Cel care va încălca una dintre aceste porunci mai mici şi-i va învăţa astfel pe oameni va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini şi va învăţa astfel, acesta va fi numit mare în împărăţia cerurilor”.
Cuvintele Domnului ne avertizează că nu doar încălcarea legii este o problemă, ci și felul în care o transmitem mai departe. De multe ori nu respingem deschis poruncile lui Dumnezeu, ci le ajustăm: le micșorăm, le reinterpretăm, le facem mai comode pentru noi. Astfel, uneori, fără să ne dăm seama, deformăm adevărul.
Când schimbăm sensul Cuvântului lui Dumnezeu, nu doar că ne rătăcim pe noi înșine, dar îi conducem și pe alții pe același drum. În loc să reflectăm chipul curat al lui Isus, ajungem să prezentăm o imagine diluată, convenabilă, dar falsă. Practic rezugrăvim chipul Mântuitorului cu propriile noastre nuanțe, poate seci, dar placute efemerității ochiului.
Însă există și cealaltă cale: să trăim cuvântul așa cum este și să-l transmitem cu fidelitate. Atunci, viața noastră devine o mărturie vie, iar cei din jur pot vedea, prin noi, adevăratul chip al lui Cristos — nu unul modelat de interesele noastre, ci unul plin de adevăr și lumină.
Cu ce nuanțe repictez chipul lui Cristos?
Rugăciune
Doamne, aș vrea ca chipul Tău să fie vizibil în mine.
Ți-am pătat chipul cu propriile mele tușe de pensulă și aproape că nu Te mai vezi.
Doamne, învață-mă cum să mor față de mine însumi și să încep să trăiesc pentru Tine, ca măcar să încerc să-ți răspund la iubirea pe care mi-o dăruiești.
Să trăiesc iubind și să iubesc trăind.
Atunci, pe imaginea vieții mele, va apărea din nou chipul Tău.
Amin.
