Joi, 30 aprilie 2026
Ss. Pius al V-lea, pp. *; Iosif Cottolengo, pr.; Sofia, fc. m.
“Adevăr, adevăr vă spun: nu este servitorul mai mare decât stăpânul său şi nici trimisul mai mare decât cel care l-a trimis. Ştiind acestea, fericiţi sunteţi dacă le faceţi. Nu vorbesc despre voi toţi; eu ştiu pe cine am ales, dar trebuie să se împlinească Scriptura: «Cel care mănâncă pâinea mea şi-a ridicat călcâiul împotriva mea». (In 13, 16-18)
Acestea sunt cuvintele lui Isus imediat după ce le-a spălat picioarele ucenicilor.
Prin gestul și cuvintele sale, Isus le arată ucenicilor că a fi cel mai mare înseamnă a spăla picioarele celorlalți.
Un ucenic care ar vrea să fie precum mai marii lumii este pur și simplu ridicol, stârnește mila.
Doar și faptul de a vrea să fim mari este de compătimit, deoarece nu am înțeles ce înseamnă să fim mari. Nu am înțeles l, de fapt, cine este Domnul.
Isus, spălând picioarele, în Euharistia pe care o celebrăm, dăruindu-și viața pentru noi, a schimbat criteriile măreției. Cel mai mare este cel care știe să slujească. Cel mai mare este cel umil.
Aceasta este fericirea: nu a ști aceste lucruri, ci a le face.
«Cel care mănâncă pâinea mea şi-a ridicat călcâiul împotriva mea». Iuda a fost ales și Isus știe că îl trădează, dar, cu toate acestea îl alege, îl iubește și nu îl exclude. Dacă Isus nu l-ar fi iubit și nu l-ar fi ales pe Iuda care îl trădează, atunci iubirea lui Isus ar fi avut o limită, aceea a egoismului celorlalți. Iuda este prototipul omului care nu cunoaște iubirea lui Dumnezeu, dar care este iubit în mod absolut de Dumnezeu. Isus, Fiul lui Dumnezeu este Iubire.
