Marți, 17 martie 2026
Sf. Patriciu, ep.
Ioan 5, 6-9: „Văzându-l zăcând şi ştiind că suferă de mult timp, Isus i-a zis: “Vrei să te faci sănătos?” Bolnavul i-a răspuns: “Doamne, nu am niciun om ca să mă facă să cobor în piscină când apa este agitată. Până când vin eu, coboară altul înaintea mea”. Isus i-a zis: “Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!” Şi, îndată, omul s-a vindecat, şi-a luat targa şi umbla. ”
În pasajul evanghelic, Isus vine în întâmpinarea celui bolnav și îl întreabă dacă dorește să se însănătoșească, dar el rămâne tot cu gândul la piscina pe care o credea vindecătoare și la cei care nu îl ajută. Cristos ne adresează și nouă astăzi aceeași întrebare, dar noi cum alegem să îi răspundem? Ne pierdem în soluțiile noastre sau îl ascultăm și ne încredem în Cuvântul lui?
Mă deschid eu Cuvântului vindecător al lui Cristos?
Rugăciune:
„Doamne Isuse,
Aș dori să pot să-ți ofer
o casă rezonabil de curată
și de măturată
în care să locuieși,
dar nu pot.
Pot să spun – cunoscând semnificaţia acestor cuvinte –
„Doamne, nu sunt vrednic
să intri sub acoperișul meu…”
Dar tu ești deja acolo!
Alături de idolii de altădată.
Podeaua este murdară
și câteodată în cameră nu este aer –
nici chiar pentru mine!
Mă simt ruşinat de prezenţa ta acolo –
şi totuşi tu ai dormit într-o peșteră
pe spatele unui măgar, pe timp de noapte,
sub cerul înstelat al deșertului.
Deci, dacă nu pot să schimb condițiile în care locuiești,
permite-mi totuşi să mă bucur
pentru prezenţa ta.
Trebuie să cred cu tărie, Doamne,
aceasta nu o pot pune la îndoială:
tu stai în casă cu păcătoșii –
și marele meu păcat, Doamne Isuse,
este de a nu vrea să fiu păcătos!
Nici nu accept ușor – totuși,
dovada
este copleșitoare.
Dar speranța este ca un semn de reînnoire
în mijlocul unei lumi fără aer, dezordonată.
Speranța vine de la Spiritul tău.
Mă odihnesc în această speranță, Doamne.”
William Breault SJ
