Meditația Zilei

Publicatla 26 February 2026

Joi, 26 februarie 2026

Sf. Alexandru, ep.

“În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: “Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide! Căci oricine cere primeşte; cine caută găseşte; iar celui care bate i se va deschide. Care om dintre voi, dacă fiul îi va cere pâine, îi va da o piatră? Sau, dacă va cere un peşte, îi va da un şarpe? Aşadar, dacă voi, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care i le cer? Deci tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei, căci aceasta este Legea şi Profeţii”. (Mt 7, 7-12)

Cuvintele lui Isus își au izvorul în deplina sa încredere în Tatăl, la care ne cheamă și pe noi. Ne cere să avem siguranța fiilor și fiicelor în fața Tatălui, care dorește să ne dea în dar cele bune ale sale.

Isus ne îndeamnă să cerem spre a ni se da, să căutăm spre a găsi, să batem spre a ni se deschide.

Dar ce trebuie să cerem, ce sau unde să căutăm și la ce ușă să batem?

Trebuie să cerem ceea ce ne-a spus Isus. Și ce a spus? Să nu judecăm și să ne iubim aproapele, așa cum citim în fragmentul evanghelic anterior.

Și ce anume vrea să ne dea Dumnezeu? Vrea să ni se dea nouă pe sine însuși. Iar Dumnezeu este un Dumnezeu care nu judecă, deoarece acceptă și iubește.

Atunci ce ar trebui să îi cerem lui Dumnezeu? Pe El însuși. Să fim fiii lui, asemenea lui, adică nejudecând și iubindu-ne aproapele.

Doamne, te rugăm ca în acest timp al Postului Mare, să ne ajuți să deschidem inimile noastre spre a iubi și a ierta mai mult, nu doar în cuvinte, ci și prin faptele noastre!

Exprimaţi-vă opinia