Ciclu de cateheze. Documentele Conciliului al II-lea din Vatican. Constituţia dogmatică Dei Verbum. 5. Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa Bisericii
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!
În cateheza de astăzi, ne vom concentra asupra legăturii profunde şi vitale dintre Cuvântul lui Dumnezeu şi Biserică, legătură exprimată de constituţia conciliară Dei Verbum, în capitolul al şaselea. Biserica este locul propriu al Sfintei Scripturi. Sub inspiraţia Duhului Sfânt, Biblia s-a născut din poporul lui Dumnezeu şi este destinată poporului lui Dumnezeu. Ea îşi are, ca să spunem aşa, habitatul său în comunitatea creştină: în viaţa şi în credinţa Bisericii ea găseşte, de fapt, spaţiul în care să reveleze propria semnificaţie şi să manifeste propria forţă.
Conciliul al II-lea din Vatican II aminteşte că “Biserica a venerat întotdeauna dumnezeieştile Scripturi, după cum a venerat şi însuşi trupul Domnului, neîncetând, mai ales în liturgia sacră, să primească pâinea vieţii atât de la masa cuvântului lui Dumnezeu cât şi de la aceea a trupului lui Cristos şi să o dea credincioşilor”. În afară de asta, “le-a considerat şi le consideră, unite cu sfânta tradiţie, drept regula supremă a credinţei sale” (Dei Verbum, 21).
Biserica nu încetează niciodată să reflecteze asupra valorii Sfintelor Scripturi. După Conciliu, un moment foarte important în acest sens a fost Adunarea Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor pe tema “Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii”, în octombrie 2008. Papa Benedict al XVI-lea a cules roadele acestei reflecţii în exortaţia post-sinodală Verbum Domini (30 septembrie 2010), unde afirmă: “Tocmai legătura intrinsecă dintre Cuvânt şi credinţă scoate în evidenţă că hermeneutica autentică a Bibliei nu poate să fie decât în credinţa eclezială, care are în da-ul Mariei paradigma sa. […] Locul originar al interpretării scripturistice este viaţa Bisericii” (nr. 29).
În comunitatea eclezială, Scriptura găseşte astfel contextul în care să-şi îndeplinească misiunea specifică şi să-şi atingă scopul: să-l facă cunoscut pe Cristos şi să deschidă la dialogul cu Dumnezeu. “Ignorarea Scripturii – de fapt – este ignorarea lui Cristos” (Sf. Ieronim, Comm. in Is., Prol.: PL 24, 17 B). Această celebră expresie a Sfântului Ieronim ne aminteşte de scopul ultim al citirii şi meditării Scripturii: să-l cunoaştem pe Cristos şi, prin el, să intrăm în raport cu Dumnezeu, raport care poate fi înţeles ca o conversaţie, un dialog. Iar constituţia Dei Verbum ne-a prezentat Revelaţia tocmai ca un dialog, în care Dumnezeu le vorbeşte oamenilor ca unor prieteni (cf. DV, 2). Acest lucru se întâmplă atunci când citim Biblia într-o atitudine interioară de rugăciune: atunci Dumnezeu vine în întâmpinarea noastră şi intră în conversaţie cu noi.
Sfânta Scriptură, încredinţată Bisericii şi păzită şi explicată de ea, desfăşoară un rol activ: de fapt, cu eficacitatea şi puterea sa, ea dă sprijin şi vigoare comunităţii creştine. Toţi credincioşii sunt chemaţi să se adape din acest izvor, înainte de toate în celebrarea Euharistiei şi a celorlalte Sacramente. Iubirea faţă de Sfintele Scripturi şi familiaritatea cu ele trebuie să-i călăuzească pe cei care îndeplinesc slujirea Cuvântului: episcopi, preoţi, diaconi, cateheţi. Munca exegeţilor şi a celor care practică ştiinţele biblice este preţioasă; iar Scriptura ocupă un loc central în teologie, care găseşte fundamentul său şi sufletul său în Cuvântul lui Dumnezeu.
Ceea ce Biserica doreşte cu ardoare este ca să poată ajunge Cuvântul lui Dumnezeu la fiecare membru al său şi să-i hrănească drumul de credinţă. Dar Cuvântul lui Dumnezeu împinge Biserica şi dincolo de ea însăşi, deschizând-o încontinuu la misiunea către toţi. De fapt, trăim înconjuraţi de atâtea cuvinte, dar câte dintre ele sunt goale! Uneori ascultăm şi cuvinte înţelepte, care, însă, nu ating destinul nostru ultim. Cuvântul lui Dumnezeu, în schimb, satisface setea noastră de semnificaţie, de adevăr despre viaţa noastră. Este singurul Cuvânt care este mereu nou: revelându-ne misterul lui Dumnezeu este inepuizabil, nu încetează niciodată să ofere bogăţiile sale.
Preaiubiţilor, trăind în Biserică învăţăm că Sfânta Scriptură este în întregime relativă la Isus Cristos şi experimentăm că acest lucru este motivaţia profundă a valorii sale şi a puterii sale. Cristos este Cuvântul viu al Tatălui, Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup. Toate Scripturile vestesc Persoana sa şi prezenţa sa care mântuieşte, pentru fiecare dintre noi şi pentru întreaga omenire. Să ne deschidem, aşadar, inima şi mintea pentru a primi acest dar, la şcoala Mariei, Maica Bisericii.
LEO PP. XIV
sursa ercis.ro