Ciclu de cateheze. Documentele Conciliului al II-lea din Vatican. Constituţia dogmatică Dei Verbum. 2. Isus Cristos, revelator al Tatălui
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!
Continuăm catehezele noastre despre constituţia dogmatică Dei Verbum a Conciliului al II-lea din Vatican, despre Revelaţia divină. Am văzut că Dumnezeu se revelează într-un dialog de alianţă, în care ni se adresează ca unor prieteni. Prin urmare, este vorba de o cunoaştere relaţională, care nu comunică numai idei, ci împărtăşeşte o istorie şi cheamă la comuniune în reciprocitate. Împlinirea acestei revelaţii se realizează într-o întâlnire istorică şi personală în care Dumnezeu însuşi ni se dăruieşte, făcându-se prezent, iar noi ne descoperim cunoscuţi în adevărul nostru cel mai profund. Aceasta este ceea ce s-a întâmplat în Isus Cristos. Documentul afirmă că adevărul intim atât al lui Dumnezeu, cât şi al mântuirii omului ne străluceşte în Cristos, care este atât mediatorul, cât şi plinătatea întregii revelaţii (cf. DV, 2).
Isus ni-l revelează pe Tatăl implicându-ne în propria relaţie cu el. În Fiul trimis de Dumnezeu Tatăl, “oamenii […] se pot prezenta Tatălui în Duhul Sfânt şi sunt făcuţi părtaşi de natura divină” (ibid.). Prin urmare, ajungem la deplina cunoaştere a lui Dumnezeu intrând în relaţia Fiului cu Tatăl său, în virtutea acţiunii Duhului. Evanghelistul Luca atestă acest lucru, de exemplu, când ne relatează rugăciunea de jubilare a Domnului: “În ceasul acela, Isus a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt şi a spus: «Te preamăresc pe tine, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost plăcerea ta. Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu ştie cine este Fiul, decât Tatăl, nici cine este Tatăl, decât Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze»” (Lc 10,21-22).
Datorită lui Isus, îl cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum suntem cunoscuţi de el (cf. Gal 4,9; 1Cor 13,13). De fapt, în Cristos, Dumnezeu ni s-a comunicat pe sine însuşi şi, în acelaşi timp, ne-a revelat adevărata noastră identitate de fii, creaţi după chipul Cuvântului. Acest “Cuvânt veşnic luminează pe toţi oamenii” (DV, 4), revelându-le adevărul în privirea Tatălui: “Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti” (Mt 6,4.6.8), spune Isus; şi adaugă că “Tatăl cunoaşte necesităţile noastre” (cf. Mt 6,32). Isus Cristos este locul în care recunoaştem adevărul lui Dumnezeu Tatăl, descoperindu-ne cunoscuţi de el ca fii în Fiul, chemaţi la acelaşi destin de viaţă deplină. Sfântul Paul scrie: “Dar când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său […] ca să primim înfierea. Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu l-a trimis pe Duhul Fiului său în inimile noastre, care strigă: «Abbá, Tată!»” (Gal 4,4-6).
În cele din urmă, Isus Cristos îl revelează pe Tatăl prin propria sa umanitate. Tocmai pentru că este Cuvântul întrupat care locuieşte printre oameni, Isus ni-l revelează pe Dumnezeu prin umanitatea sa adevărată şi integrală: “De aceea – spune Conciliul – cine îl vede, vede şi pe Tatăl (cf. In 14,9). Prin toată prezenţa şi manifestarea sa, prin cuvinte şi fapte, prin semne şi minuni, dar mai ales prin moartea sa şi prin glorioasa înviere din morţi şi, în sfârşit, prin trimiterea Duhului adevărului” (DV, 4). Pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu în Cristos, trebuie să îmbrăţişăm umanitatea sa integrală: adevărul lui Dumnezeu nu este pe deplin revelat acolo unde se ia ceva din umanitate, aşa cum integritatea umanităţii lui Isus nu diminuează plinătatea darului divin. Umanitatea integrală a lui Isus este cea care ne relatează adevărul Tatălui (cf. In 1,18).
Ceea ce ne mântuieşte şi ne convoacă nu este numai moartea şi învierea lui Isus, ci însăşi persoana sa: Domnul care se întrupează, se naşte, îngrijeşte, învaţă, suferă, moare, învie şi rămâne printre noi. De aceea, pentru a onora măreţia Întrupării, nu este suficient să-l considerăm pe Isus drept canalul transmiterii de adevăruri intelectuale. Dacă Isus are un trup real, comunicarea adevărului lui Dumnezeu se realizează în acel trup, cu modul său propriu de a percepe şi a simţi realitatea, cu modul său de a locui în lume şi de a o străbate. Isus însuşi ne invită să împărtăşim privirea sa asupra realităţii: “Priviţi păsările cerului – spune el: nu seamănă, nu seceră, nici nu adună în hambar, iar Tatăl vostru ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi mult mai de preţ decât ele?” (Mt 6,26).
Fraţilor şi surorilor, urmând până la capăt drumul lui Isus, ajungem la certitudinea că nimic nu ne poate despărţi de iubirea lui Dumnezeu: “Dacă Dumnezeu este pentru noi – mai scris Sfântul Paul -, cine este împotriva noastră? El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, […] cum nu ne va dărui toate împreună cu el?” (Rom 8,31-32). Datorită lui Isus, creştinul îl cunoaşte pe Dumnezeu Tatăl şi se abandonează lui cu încredere.
LEO PP. XIV
sursa: ercis.ro