oi, 15 ianuarie 2026
Ss. Arnold Janssen, pr. Arsenie, pustnic
“În acel timp, a venit la Isus un lepros, care rugându-l şi îngenunchind, i-a spus: “Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. Lui Isus i s-a făcut milă şi, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus: “Vreau, curăţă-te!” Şi îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat.” ( Mc 1, 40-42)
În acele timpuri, leprosul era ca un om mort din punct de vedere civil și religios, dat afară din cadrul societății și al cultului.
Alungat în pustiu, fără a menține relații cu cineva, omul este lăsat să trăiască în infernul singurătății.
A vindeca un lepros e ca și cum ai învia un mort: numai Dumnezeu poate să o facă.
Legea, care face deosebirea între curat și necurat, între bine și rău, între drept și păcătos, nu poate decât să distingă, să despartă, să izoleze. În încercarea zadarnică de a apăra viața, nu poate face altceva decât să constate moartea.
Isus, în schimb, e “vestea cea bună” a unuia care-l atinge pe lepros, vindecându-l, iartă răul însănătoșindu-l, absolvă păcătosul îndreptățindu-l.
În minune nu se precizează nici numele, nici locul, nici timpul, așa încât numele poate să fie al meu, locul să fie aici, iar timpul să fie acum.
Isus își exprimă voința (“Da, vreau!”) de a ne curăța viața, eliberând-o de lepra care o devorează. Legea definește răul. Isus îl vindecă.
Ucenicul este cel care îi cere acest dar (“Dacă vrei, poți să mă cureți”). Orice dar se poate face numai aceluia care îl dorește.
Prin milostivirea și compătimirea lui, Dumnezeu schimbă moartea în viață. Acesta este gestul său salvator care va duce totul la împlinire atunci când își va întinde amândouă brațele pe cruce.
Leprosul vindecat devine vestitor al “veștii celei bune”. A cunoscut în propria lui persoană mila Domnului față de el și o vestește celorlalți.
Evanghelia va fi întotdeauna proclamată de cineva mic, fără importanță în ochii lumii. Pentru că Evanghelia este Isus, piatra aruncată care a devenit capul unghiului Mc 12,10).
