Vineri, 19 decembrie 2025
Fer. Urban al V-lea, pp.
Isaia 11, 1-10: “O, mlădiţă din rădăcina lui Iese, care te înalţi ca un steag pentru popoare, pe tine te vor chema popoarele, vino şi ne eliberează, nu mai întârzia!”
Întâlnirea cu Dumnezeu este iminentă, momentul mult așteptat se apropie. Pruncușorul vine să ne elibereze din lanțurile păcatului care ne țin departe de Tatăl Ceresc. El dorește să ne umple viaţa de lumină, bucurie, speranță și pace. Dumnezeu cel Atotputernic, devine mic și firav doar pentru a putea încăpea la noi în brațe dar mai cu seamă în sufletul, inima și viaţa noastră. Să profităm de acest timp al Adventului și să ne pregătim sufletul așa cum se cuvine pentru acest oaspete divin care nu întârzie niciodată.
Îmi doresc și fac tot ce ține de mine pentru a mă întâlni cu Dumnezeu în persoana Pruncușorului Isus?
Rugăciune
Fă, bunule Isuse,
ca în relațiile cu aproapele meu
și în tot ceea ce fac
pentru răspândirea gloriei Tatălui tău
și mântuirea celorlalți,
să mă modelez după tiparul tău;
pentru ca eu să fiu
o reflecție autentică a cumpătării tale,
blândeții, umilinței, răbdării,
bunăvoinței tale, zelului tău neobosit,
într-un cuvânt, a tuturor virtuțiilor tale;
și pentru ca să le pot întipări în sufletul meu
vino să trăiești veșnic în mine.
Jean-Pierre Médaille SJ
