Luni, 10 noiembrie 2025
Ss. Leon cel Mare, pp. înv. **; Oreste, m.
Luca 17,3-6: Dacă fratele tău păcătuieşte, mustră-l, iar dacă se converteşte, iartă-l! Dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi şi de şapte ori se întoarce la tine, spunând: «Îmi pare rău!», tu să-l ierţi!” Apostolii i-au spus Domnului: “Măreşte-ne credinţa!” Iar Domnul a spus: “Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta”.
Aceste cuvinte ale lui Isus sunt printre cele mai tulburătoare din Evanghelie. El nu vorbește despre o iertare sentimentală, ci despre o iertare care izvorăște din inimă convertită — o inimă care a fost mai întâi iertată. Iertarea este o alegere a inimii care imită inima lui Dumnezeu. Dumnezeu iartă totul și nu obosește niciodată să ierte. Când aleg să iert, chiar și de șapte ori pe zi, spun fără cuvinte: „Cred, Doamne, că iubirea Ta e mai mare decât rana mea.”
Isus nu ne promite că va fi ușor. De aceea apostolii răspund: „Mărește-ne credința!”. Pentru că iertarea cere credință: credința că Dumnezeu poate vindeca ceea ce noi nu mai putem atinge. A-l lăsa pe Dumnezeu să acționeze în mine — aceasta este adevărata iertare.
Ea nu este slăbiciune, ci forță. Nu este uitare, ci libertate.
Pentru că iertând, încetăm să mai fim prizonierii trecutului.
Încerc acum, în tăcerea inimii mele, să mă gândesc la o persoană care m-a rănit.
O aduc înaintea Domnului și Îl rog să-mi dea puterea de a o ierta —
nu din slăbiciune, ci din iubire față de Dumnezeu.
Rugăciune
Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău; vie împărăţia ta; facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ.
Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.
