Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. IV. Învierea lui Cristos şi provocările lumii actuale. 3. Paştele dă speranţă vieţii zilnice

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua! Şi bine aţi venit cu toţii!

Paştele lui Isus este un eveniment care nu aparţine unui trecut îndepărtat, fiind de acum sedimentat în tradiţie precum atâtea alte episoade din istoria umană. Biserica ne învaţă să comemorăm Învierea într-un mod contemporan în fiecare an, în Duminica Paştelui, şi în fiecare zi în celebrarea euharistică, în timpul căreia se realizează în modul cel mai deplin promisiunea Domnului înviat: “Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20).

De aceea, misterul pascal este pivotul vieţii creştine, în jurul căruia se învârt toate celelalte evenimente. Putem spune, aşadar, fără niciun irenism sau sentimentalism, că fiecare zi este Paşte. Cum?

Oră de oră, trăim atâtea experienţe diferite: durere, suferinţă, tristeţe, împletite cu bucurie, uimire, seninătate. Dar, prin fiecare situaţie, inima umană tânjeşte după plinătate, după o fericire profundă. O mare filozofă a secolului al XX-lea, Sfânta Tereza Benedicta a Crucii, născută Edith Stein, care a pătruns adânc în misterul persoanei umane, ne aminteşte de acest dinamism de căutare constantă a împlinirii. “Fiinţa umană – scrie ea – tânjeşte întotdeauna să aibă din nou în dar fiinţa, pentru a putea valorifica ceea ce clipa îi dă şi în acelaşi timp îi ia” (Fiinţă finită şi eternă. Pentru o ridicare la sensul fiinţei, Roma 1998, 387). Suntem cufundaţi în limită, dar ne străduim şi să o depăşim.

Vestirea pascală este cea mai frumoasă, cea mai bucuroasă şi cea mai tulburătoare veste care a răsunat vreodată de-a lungul istoriei. Ea este “evanghelia” prin excelenţă, care atestă victoria iubirii asupra păcatului şi a vieţii asupra morţii şi, prin urmare, este singura capabilă să sature căutarea de sens care frământă mintea noastră şi inima noastră. Fiinţa umană este animată de o mişcare interioară, care tinde spre un dincolo care o atrage constant. Nicio realitate contingentă nu o satisface. Tindem spre infinit şi spre veşnic. Aceasta contrastează cu experienţa morţii, anticipată de suferinţe, de pierderi, de eşecuri. De moarte, “niciun om viu nu poate scăpa”, cântă Sfântul Francisc (cf. Cântarea fratelui soare).

Totul se schimbă graţie acelei dimineţi când femeile, care se duseseră la mormânt pentru a unge trupul Domnului, l-au găsit gol. Întrebarea pusă de magii din răsărit la Ierusalim: “Unde este regele nou-născut al iudeilor?” (Mt 2,1-2) îşi găseşte răspunsul definitiv în cuvintele tânărului misterios îmbrăcat în alb care le vorbeşte femeilor în zorii Paştelui: “Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici!” (Mc 16,6).

Din acea dimineaţă şi până astăzi, în fiecare zi, Isus va avea şi acest titlu: Cel Viu, aşa cum se prezintă el însuşi în Apocalips: “Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă, şi vel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor” (Ap 1,17-18). Şi în el noi avem siguranţa de a putea găsi mereu steaua polară spre care să îndreptăm viaţa noastră aparent haotică, marcată de evenimente care adesea par confuze, inacceptabile, de neînţeles: răul, în multiplele sale faţete, suferinţa, moartea, evenimente care ne afectează pe toţi şi pe fiecare. Meditând asupra misterului Învierii, găsim răspunsul la setea noastră de semnificaţie.

În faţa umanităţii noastre fragile, mesajul pascal devine îngrijire şi vindecare, alimentează speranţa în faţa provocărilor înspăimântătoare pe care viaţa ni le prezintă în fiecare zi la nivel personal şi planetar. Din perspectiva Paştelui, Via Crucis se transfigurează în Via Lucis. Avem nevoie să savurăm şi să medităm asupra bucuriei de după durere, să re-traversăm într-o lumină nouă toate etapele care au precedat Învierea.

Paştele nu elimină crucea, ci o învinge în duelul minunat care a schimbat istoria umană. Şi timpul nostru, marcat de atâtea cruci, invocă zorii speranţei pascale. Învierea lui Cristos nu este o idee, o teorie, ci Evenimentul care este fundamentul credinţei. El, Cel Înviat, continuă să ne amintească acest lucru prin Duhul Sfânt, pentru ca noi să putem fi martorii săi chiar şi acolo unde istoria umană nu vede nicio lumină la orizont. Speranţa pascală nu înşeală. A crede cu adevărat în Paşte, prin drumul zilnic, înseamnă a revoluţiona viaţa noastră, a fi transformaţi pentru a transforma lumea cu forţa blândă şi curajoasă a speranţei creştine.

LEO PP. XIV

sursa:ercis.ro

Exprimaţi-vă opinia