Luni, 13 octombrie 2025
Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina
Luca 11,29-30: În acel timp, pe când mulţimea se îngrămădea în jurul lui, Isus a început să le spună: “Această generaţie este o generaţie rea; caută un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul lui Iona. Căci aşa cum Iona a devenit un semn pentru niniviteni, tot aşa va fi Fiul Omului pentru această generaţie.
În adâncul dorinței omului după semne se ascunde, de fapt, o sete de sens, o nevoie de a simți atingerea concretă a lui Dumnezeu în fragilitatea lumii. Dar semnele cerute din neliniște nu pot aduce pace, pentru că ele nu nasc credința. Credința și Pacea adevărată se nasc nu din dovezi, ci din întâlnirea cu Isus.
Când Cuvântul s-a făcut trup, întreaga istorie a devenit un semn. În fața lui Cristos, cel „mai mare decât Iona”, întreaga căutare omenească a sensului își găsește răspunsul. Nu mai e nevoie de minuni, pentru că însuși Dumnezeu a pășit în întunericul nostru, a intrat în moarte ca să o umple de lumină.
În ce fel mă provoacă ideea că adevăratul semn nu este miraculos, ci Cristos însuși și misterul Crucii?
Rugăciune:
Dintru adâncuri strig către tine,
Doamne,
Doamne, ascultă glasul meu!
Pleacă-ți urechea ta
la glasul rugăciunii mele!
Dacă te-ai uita la fărădelegi, Doamne,
Doamne, cine ar mai putea
să stea [în fața ta]?
La tine însă este iertare
și ne temem de tine.
Eu nădăjduiesc în Domnul;
sufletul meu speră în cuvântul său.
Sufletul meu [îl așteaptă] pe Domnul
mai mult decât [așteaptă] străjerii
[ivirea] zorilor. [Mai mult] decât
[așteaptă] străjerii [ivirea] zorilor,
să nădăjduiască Israél în Domnul,
căci la Domnul este îndurare
și belșug de mântuire.
El va mântui pe Israél
de toate fărădelegile lui. Amin. (Psalmul 130)
