Luni, 6 octombrie 2025
Sf. Bruno, pr. *
Luca 10, 25-27: În acel timp, iată că un învăţat al Legii s-a ridicat ca să-l pună la încercare, spunând: “Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” El i-a zis: “Ce este scris în Lege? Cum citeşti?” Acesta, răspunzând, a zis: “Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi!”
Am fost creați „pentru a-l lăuda, a-l cinsti și a-l sluji pe Dumnezeu, și prin aceasta a ne mântui sufletul.” (Principiului și fundament, Sfântul Ignațiu de Loyola), Totul capătă sens în măsura în care conduce spre iubire. „…iar pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
Aici se ascunde taina unei iubiri echilibrate, umile și reale: a-l iubi pe aproapele nu înseamnă a te uita pe tine, ci a te recunoaște ca fiu iubit al lui Dumnezeu.
A te iubi „ca pe tine însuți” nu este egoism, ci recunoștință: acceptarea propriei demnități în ochii Tatălui. A-l iubi pe aproapele nu înseamnă a te pierde pe tine, ci a te regăsi în același adevăr: că amândoi suntem iubiți de același Tată. Dacă mă disprețuiesc, dacă mă condamn, nu pot iubi curat; pentru că dintr-o inimă rănită de rușine sau de neacceptare nu poate izvorî compasiune.
De aceea Isus spune: „ca pe tine însuți.” Nu „mai mult decât tine”, nu „în locul tău”, ci în același duh cu iubirea pe care o acorzi propriei ființe — adică o iubire întemeiată pe adevăr și pe har. Este a te privi cu ochii cu care Dumnezeu te privește — nu cu ochii comparației sau ai perfecționismului, ci cu privirea blândă a unui Tată care se bucură de fiul său.
Există în viața mea un echilibru între a mă iubi pe mine și a-l iubi pe aproapele meu? Sau una dintre aceste iubiri este mai prezentă decât cealaltă?
Rugăciune
Doar în iubire te pot găsi, Dumnezeul meu.
În iubire porțile sufletului meu se deschid larg,
îmi permit să respir aerul nou al libertății
și să uit de meschinăria mea.
În iubire întreaga mea ființă înaintează
în afara granițelor rigide ale îngustimii și nerăbdării afirmării de sine,
care mă fac prizonier al sărăciei și goliciunii mele propri.
În iubire toate puterile sufletului meu curg spre tine,
nemaidorind să se întoarcă,
ci doar să se piardă complet în tine,
căci prin iubirea ta, tu ești cel mai adânc nucleu al inimii mele,
mai aproape de mine decât îmi sunt eu însumi. Amin. (Karl Rahner SJ)
