Meditația zilei

Publicatla 2 October 2025

Joi, 2 octombrie 2025

Sfinții Îngeri Păzitori **

“Domnul va porunci îngerilor Săi să te păzească pe toate căile vieții tale.

Niciun rău nu te va lovi, nicio nenorocire nu se va apropia de locuința ta.

Îngerii te vor purta pe mâini ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră.” (Ps. 91, 10-12)

De multe ori, Dumnezeu trimite îngeri să vegheze asupra noastră: “Iată, eu trimit un înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te conducă în locul pe care l-am pregătit!”(Exod 23, 20) Îngerii ne îndrumă, îngerul Gabriel aduce vestea cea bună Mariei, un înger îl mângâie și îl întărește pe Cristos când este în durere în grădina Ghetsemani(Luca 22, 43), și tot îngerii vestesc învierea lui Isus, în fața mormântului.

Poate una dintre primele rugăciuni învățate în copilărie se adresa îngerului păzitor:

“înger, îngerașul meu,

ce mi te-a dat Dumnezeu,

totdeauna fii cu mine

și mă-nvață să fac bine!”

Îngerii ne păzesc de răul care pândește să ne piardă, însuși Dumnezeu le-a poruncit să ne păzească pe căile vieții noastre. (cf. Ps. 91) Să ne rugăm lor, să ne încredem în ajutorul și protecția pe care ei ne-o mijlocesc de la Tatăl.

Papa Francisc afirma: “Să ai respect față de prezența sa. Îngerul are autoritate, o autoritate pentru a ne călăuzi. Să-l ascultăm. Să asculți glasul său și să nu i te răzvrătești. Să ascultăm îndemnurile, care vin întotdeauna de la Duhul Sfânt, dar îngerul este cel care ni le inspiră.

Aș vrea să vă pun tuturor o întrebare: voi vorbiți cu îngerul vostru?

Voi cunoașteți numele pe care îl are îngerul vostru?

Îl ascultați pe îngerul vostru? Vă lăsați duși de mână pe cale sau vă lăsați mânați de el ca să mergeți mai departe?”

(Papa Francisc, Omilia din 2 Octombrie 2018)

Să ne rugăm:

Îngerul lui Dumnezeu,

care ești păzitorul meu, luminează-mă astăzi, păzește-mă, povățuiește-mă și ocârmuiește-mă pe mine,

care-ți sunt încredințat ție prin mila lui Dumnezeu. Amin

Sfinților îngeri păzitori, rugați-vă pentru noi!

Exprimaţi-vă opinia