Meditația Zilei

Publicatla 30 September 2025

Marți, 30 septembrie 2025

Ss. Ieronim, pr. înv. **; Grigore Luminătorul, ep.

Luca 9,54-55 „Văzând aceasta, discipolii Iacob şi Ioan i-au spus: “Doamne, vrei să cerem ca focul să coboare din cer şi să-i nimicească?” Dar, întorcându-se, el i-a mustrat. ”

Sf. evanghelist Luca ne ilustrează momentul în care discipolii lui Isus, deranjați fiind de refuzul samaritenilor, s-au lăsat cuprinși de furie, însă Isus i-a mustrat. De câte ori nu ne lăsăm și noi cuprinși de această furie și vrem să facem dreptate?! Să încercăm mai mult ca în astfel de momente să putem face un pas în spate și să-l rugăm pe Domnul să ne ajute să ne învățăm lecția.

Mă las eu purtat de instinctul furiei sau îl las pe Domnul să lucreze în mine în momentele dificile?

Rugăciune:

„Dumnezeule Puternic, Tată al tuturor,

Dumnezeule plin de milă, Mamă a tuturor,

Binecuvântează fiecare persoană

pe care am întâlnit-o,

fiecare chip pe care l-am văzut,

fiecare glas pe care l-am auzit,

mai ales pe cei dragi mie;

binecuvântează fiecare oraș, sat sau drum

pe care l-am văzut vreodată,

fiecare loc pe care l-am cunoscut,

fiecare sunet pe care l-am auzit,

fiecare obiect pe care l-am atins.

Într-un mod tainic,

toate acestea mi-au modelat viața;

Tot ce am, am primit de la tine.

Dumnezeule mare, binecuvântează lumea!”

John J. Morris SJ

Exprimaţi-vă opinia