Joi, 18 septembrie 2025
Sf. Iosif din Copertino, pr.
Luca 7, 48-50: Apoi a spus către ea: “Păcatele ţi-au fost iertate”. Cei care erau cu el la masă au început să spună în sine: “Cine este acesta care iartă şi păcatele?” Însă el a zis femeii: “Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!”
Evanghelia de astăzi ne conduce în casa unui fariseu, unde Isus este invitat la masă. În acel spațiu respectabil, unde normele sociale și religioase erau respectate cu strictețe, pătrunde o femeie cunoscută pentru păcatele ei. Ea nu intră pentru a vorbi, ea intră pentru a plânge. Lacrimile ei spală picioarele lui Isus, iar gestul ei devine mai grăitor decât orice cuvânt.
Femeia păcătoasă a intrat condamnată de privirea oamenilor, dar a ieșit reînnoită de privirea lui Isus, pentru că a crezut că milostivirea lui Dumnezeu este mai puternică decât păcatul ei.
Astfel, între iertare și credință se naște viața nouă. Iertarea este inițiativa lui Cristos; credința este răspunsul omului. Din întâlnirea celor două se naște pacea pe care nimeni nu o poate lua și cu care ne trimite și ne lasă în lume Isus.
Cum pot să îmi transform greșelile în creștere spirituală?
Rugăciune:
“Sunt necredincios în pașii mei.
De multe ori, cuvântul greșit
trece peste buze.
Ocaziile în care pot arăta
că sunt al Tău
rămân neexploatate.
De aceea mă simt rușinat.
Dar trebuie să vin mai aproape de Tine.
Prin rugăciune recunosc
că sunt slab
și că am nevoie de Tine.
Îți spun asta
pentru că am încredere în Tine,
și pentru cine știe a câta oară,
vreau să rămân cu Tine.
Spune măcar un cuvânt;
sparge această tăcere;
Lasă acea vorbă să răsune în mine
prin toată eternitatea:
“Vino după mine!”
Învățătorule,
Te voi urma
oriunde vei merge.”
(Nikola Jurišic- fragment din “Învățătorule, Te voi urma oriunde vei merge”)
