Iubiţi fraţi şi surori, duminică frumoasă!
Biserica celebrează astăzi sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, în care aminteşte descoperirea lemnului Crucii de către Sfânta Elena, la Ierusalim, în secolul al IV-lea, şi restituirea preţioasei relicve Cetăţii Sfinte de către împăratul Heraclius.
Dar ce înseamnă pentru noi astăzi a celebra această Sărbătoare? Ne ajută să înţelegem asta evanghelia pe care ne-o propune liturgia (cf. In 3,13-17). Scena se desfăşoară noaptea: Nicodim, unul dintre conducătorii iudeilor, un om drept şi cu mintea deschisă (cf. In 7,50-51), vine să-l întâlnească pe Isus. Are nevoie de lumină, de călăuzire: îl caută pe Dumnezeu şi cere ajutor Învăţătorului din Nazaret, pentru că recunoaşte în el un profet, un om care săvârşeşte semne extraordinare.
Domnul îl primeşte, îl ascultă şi, în final, îi revelează că Fiul Omului trebuie înălţat, “pentru ca oricine crede în el să aibă viaţă veşnică” (In 3,15) şi adaugă: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unicul născut, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (cf. v. 16). Nicodim, care poate că nu înţelege pe deplin sensul acestor cuvinte în acel moment, cu siguranţă va putea să o facă atunci când, după răstignire, va ajuta la îngroparea trupului Mântuitorului (cf. In 19,39): va înţelege că Dumnezeu, pentru a-i răscumpăra pe oameni, s-a făcut om şi a murit pe cruce.
Isus îi vorbeşte despre aceasta lui Nicodim, amintind un episod din Vechiul Testament (cf. Num 21,4-9), când în deşert israeliţii, atacaţi de şerpi veninoşi, s-au salvat privind şarpele de aramă pe care Moise, ascultând de porunca lui Dumnezeu, îl făcuse şi îl pusese pe un stâlp.
Dumnezeu ne-a mântuit revelându-ni-se, oferindu-se ca însoţitor, învăţător, medic, prieten al nostru, devenind chiar Pâine frântă în Euharistie. Şi pentru a îndeplini această lucrare, a folosit unul dintre cele mai crunte instrumente ale morţii pe care omul le-a inventat vreodată: crucea.
De aceea astăzi noi celebrăm “înălţarea” ei: pentru imensa iubire cu care Dumnezeu, îmbrăţişând-o pentru mântuirea noastră, a transformat-o dintr-un mijloc de moarte într-un instrument al vieţii, învăţându-ne că nimic nu ne poate despărţi de el (cf. Rom 8,35-39) şi că iubirea sa este mai mare decât însuşi păcatul nostru (cf. Francisc, Cateheză, 30 martie 2016).
Să cerem aşadar, prin mijlocirea Mariei, Mama prezentă la Calvar alături de Fiul său, ca iubirea sa mântuitoare să prindă rădăcini şi să crească şi în noi şi ca să ştim şi noi să ne dăruim unii altora, aşa cum el s-a dăruit în întregime tuturor.
Preaiubiţilor, se pare că ştiţi, astăzi împlinesc şaptezeci de ani. Îi mulţumesc Domnului şi părinţilor mei; şi le mulţumesc celor care şi-au amintit de mine în rugăciunile lor. Multe mulţumiri tuturor! Mulţumesc! Duminică frumoasă!
LEO PP. XIV
sursa:ercis.ro