Sâmbătă, 6 septembrie 2025
Sf. Zaharia, profet
Luca 6, 3-5: „Nu aţi citit ce a făcut David când era flămând, el şi cei care erau cu el, când a intrat în casa lui Dumnezeu şi, luând pâinile punerii înainte, pe care nu era permis să le mănânce decât numai preoţii, a mâncat şi a dat şi celor ce erau cu el?” Şi le-a spus: „Fiul Omului este stăpânul sâmbetei”.
De multe ori ne cramponăm de reguli și legi, dorind să le respectăm cu strictețe, uitând că nu sunt în spiritul lui Isus. Isus respectă Legea: legea Iubirii, Compasiunii, Generozității, Iertării, Toleranței, Înțelegerii, Fraternității, Primirii aproapelui.
Să Îl urmăm pe Isus și să acționăm în Spiritul Său, să fim una cu El, și astfel, una cu aproapele.
Rugăciune: „Fă, bunule Isuse, ca în relațiile cu aproapele meu și în tot ceea ce fac pentru răspândirea gloriei Tatălui Tău și mântuirea celorlalți, să fiu asemenea Ție; pentru ca eu să fiu o reflecție autentică a cumpătării Tale, blândeții, umilinței, răbdării, bunăvoinței Tale, zelului Tău neobosit, într-un cuvânt, a tuturor virtuților Tale și pentru ca să le pot întipări în sufletul meu, vino să trăiești veșnic în mine.” (Jean-Pierre Médaille SJ)
