Iubiţi fraţi şi surori, duminică frumoasă!
Evanghelia de astăzi ne prezintă un text provocator (cf. Lc 12,49-53), în care Isus, cu imagini puternice şi o mare francheţe, le spune discipolilor că misiunea sa şi a celor care îl urmează nu este numai “trandafiri şi flori”, ci este “semn de contradicţie” (cf. Lc 2,34).
Spunând aceasta, Domnul anticipează ceea ce va trebui să înfrunte atunci când în Ierusalim va fi împotrivit, arestat, insultat, bătut, răstignit; când mesajul său, în ciuda faptului că vorbeşte despre iubire şi despre dreptate, va fi respins; când conducătorii poporului vor reacţiona cu ferocitate la predica sa. De altfel, multe dintre comunităţile cărora evanghelistul Luca le adresa scrierile sale trăiau aceeaşi experienţă. Erau, aşa cum ne spune Faptele Apostolilor, comunităţi paşnice care, în ciuda limitelor lor, încercau să trăiască mesajul carităţii Învăţătorului cât mai bine (cf. Fap 4,32-33). Totuşi îndurau persecuţii.
Toate acestea ne amintesc că binele nu găseşte întotdeauna un răspuns pozitiv în jurul său. Ba chiar uneori, tocmai pentru că frumuseţea sa îi deranjează pe cei care nu-l primesc, cei care îl practică ajung să întâmpine opoziţii dure, până la punctul de a îndura prepotenţe şi samavolnicii. A acţiona în adevăr este costisitor, pentru că în lume există cei care aleg minciuna şi pentru că diavolul, profitând de acest lucru, caută adesea să împiedice acţiunile celor buni.
Isus, însă, ne invită, cu ajutorul său, să nu capitulăm sau să ne conformăm acestei mentalităţi, ci să continuăm să acţionăm pentru binele nostru şi pentru binele tuturor, chiar şi al celor care ne provoacă suferinţă. Ne invită să nu răspundem la prepotenţă cu răzbunare, ci să rămânem fideli faţă de adevăr în caritate. Martirii dau mărturie despre acest lucru vărsându-şi sângele pentru credinţă, dar şi noi, în circumstanţe şi cu modalităţi diferite, îi putem imita.
Să ne gândim, de exemplu, la preţul pe care un părinte bun trebuie să îl plătească dacă vrea să-şi crească bine copiii, conform unor principii sănătoase: mai devreme sau mai târziu, va trebui să ştie să spună vreun “nu”, să facă unele corecţii, iar acest lucru îi va costa suferinţă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru un profesor care doreşte să-şi educe elevii în mod corespunzător, pentru un profesionist, un călugăr, un politician, care îşi propun să-şi îndeplinească misiunea cu onestitate şi pentru oricine se străduieşte să-şi exercite responsabilităţile cu coerenţă, conform învăţăturilor Evangheliei.
Sfântul Ignaţiu de Antiohia, în această privinţă, în timp ce călătorea la Roma, unde avea să sufere martiriul, le scria creştinilor din acel oraş: “Nu voiesc să fiţi plăcuţi oamenilor, ci lui Dumnezeu” (Scrisoarea către Romani, 2,1) şi adăuga: “Este frumos pentru mine să mor în Isus Cristos decât să domnesc până la marginile pământului” (ibid., 6,1).
Fraţilor şi surorilor, să cerem împreună Mariei, Regina Martirilor, să ne ajute să fim, în orice împrejurare, martori fideli şi curajoşi ai Fiului ei şi să-i sprijinim pe fraţii şi pe surorile care suferă astăzi pentru credinţa lor.
LEO PP. XIV