Iubiţi fraţi şi surori, sărbătoare frumoasă!
Părinţii de la Conciliul al II-lea din Vatican ne-au lăsat un text minunat despre Fecioara Maria, pe care îmi place să-l recitesc astăzi împreună cu voi, în timp ce celebrăm solemnitatea Primirii sale la gloria cerească. La sfârşitul documentului despre Biserică, Conciliul afirmă astfel: “Mama lui Isus, după cum în ceruri, glorificată deja cu trupul şi sufletul, este chipul şi pârga Bisericii care va ajunge la plinătate în veacul ce va să vină, tot astfel, aici pe pământ, străluceşte ca un semn de speranţă sigură şi de mângâiere pentru poporul peregrin al lui Dumnezeu, până când va veni ziua Domnului (cf. 2Pt 3,10)” (Lumen gentium, 68).
Maria, pe care Cristos înviat a luat-o cu sine în glorie cu trupul şi sufletul, străluceşte ca icoană a speranţei pentru fiii săi pelerini în istorie.
Cum să nu ne gândim la versurile lui Dante, în ultimul cânt din Paradisul? În rugăciunea pusă în gura Sfântului Bernard, care începe cu “Mamă Fecioară, fiica fiului tău” (XXXIII, 1), poetul o laudă pe Maria pentru că aici pe pământ, printre noi muritorii, este “fântână vie de speranţă” (ibid., 12), adică un izvor viu, ţâşnind de speranţă.
Surorilor şi fraţilor, acest adevăr al credinţei noastre este perfect în ton cu tema Jubileului pe care îl trăim: “Pelerini ai speranţei“. Pelerinul are nevoie de o destinaţie care să orienteze călătoria sa: o destinaţie frumoasă, atrăgătoare, care să-i conducă paşii şi să-l încurajeze atunci când este obosit, care să reaprindă mereu dorinţa şi speranţa în inima sa. Pe drumul existenţei, această destinaţie este Dumnezeu, Iubire infinită şi veşnică, plinătate de viaţă, de bucurie, de orice bine. Inima umană este atrasă de o astfel de frumuseţe şi nu este fericită până nu o găseşte; şi, într-adevăr, riscă să nu o găsească dacă se pierde în mijlocul “pădurii întunecate” a răului şi a păcatului.
Dar iată harul: Dumnezeu a venit în întâmpinarea noastră, a luat trupul nostru, făcut din pământ, şi l-a luat cu sine, simbolic, spunem noi, “în cer”, adică în Dumnezeu. Este misterul lui Isus Cristos, întrupat, mort şi înviat pentru mântuirea noastră; şi, inseparabil de el, este şi misterul Mariei, femeia din care Fiul lui Dumnezeu a luat trup, şi al Bisericii, trup mistic al lui Cristos. Este vorba de un unic mister de iubire şi, prin urmare, de libertate. Aşa cum Isus a spus “da”, tot aşa Maria a spus “da”, a crezut în cuvântul Domnului. Şi întreaga sa viaţă a fost un pelerinaj al speranţei împreună cu Fiul lui Dumnezeu şi al său, un pelerinaj care, prin Cruce şi Înviere, a dus-o în patrie, în îmbrăţişarea lui Dumnezeu.
Pentru aceasta, în timp ce suntem pe cale, ca indivizi, ca familie, în comunitate, în special când vin norii şi drumul devine nesigur şi dificil, să ne ridicăm privirea, să ne uităm la ea, la Mama noastră, şi vom regăsi speranţa care nu înşeală (cf. Rom 5,5).
LEO PP. XIV
sursa:ercis.ro