Joi, 14 august 2025
Sf. Maximilian Maria Kolbe, pr. m. **
Matei 18,35: “Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă”.
Isus ne lasă o poruncă directă și o chemare la a ne asemăna cu Dumnezeu. Iertarea nu este doar un gest exterior sau o politețe, ci o decizie profundă a inimii, care ne face să intrăm în logica iubirii divine.
Privind la viața Sfântului Maximilian Kolbe, amintit astăzi de biserică, vedem o întrupare vie a acestui cuvânt. În iadul de la Auschwitz, unde ura și violența păreau să aibă ultimul cuvânt, părintele Kolbe a rămas un om al milostivirii. În buncărul înfometării, nu a rostit cuvinte de ură, ci s-a rugat, a cântat și a iertat. Chiar și călăii săi erau cuprinși în inima lui, pentru că trăia în unire cu Cristos, care pe cruce a spus: „Părinte, iartă-i”.
Noi nu suntem în lagăr, dar avem propriile noastre locuri unde ținem pe cineva prizonier al neiertării. Iertarea din inimă nu schimbă trecutul, dar ne eliberează pe noi și deschide ușa spre viața lui Dumnezeu.
Astăzi să cerem harul să iertăm cu sinceritate, să rupem lanțurile urii și, asemenea lui Maximilian Kolbe, să fim semne ale milostivirii chiar și acolo unde pare că domnește întunericul.
Pe cine țin încă „prizonier” în inima mea, refuzând să-l iert?
Rugăciune:
Sfinte Maximilian Kolbe, viața ta de iubire și jertfă pentru suflete a fost dusă până la capăt în mijlocul ororilor unui lagăr de concentrare, oferindu-ți propria viață pentru salvarea altora.
Privește cu compasiune spre noi, captivi ai resentimentului sau ai neiertării.
Tu, care ți-ai oferit viața pentru a salva pe altul, învață-ne să iertăm, să ne curățăm inima și să rupem lanțurile urii.
Dă-ne harul de a trăi în iubire și milostivire, chiar și până la sacrificiu, pentru binele fraților noștri.
Nu ne vom opri niciodată din a fi recunoscători lui Dumnezeu, care ne ascultă rugăciunile prin tine.
Amin.
