Marți, 12 august 2025
Sf. Ioana Francisca de Chantal, călug.
Deuteronom 31,8: „Domnul însuși merge înaintea ta, el însuși este cu tine; nu te va părăsi și nu te va abandona; nu te teme și nu te descuraja!”
Mesajul lui Dumnezeu transmis lui Moise, ne este transmis și nouă astăzi: El este cu noi și nu ne abandonează, ci ne este alături în fiecare moment de bucurie sau încercare: atunci când sănătatea ne este afectată sau bogățiile acestei lumi ne distanțează de El!
Sunt eu pe deplin conștient de prezența lui Dumnezeu în viața mea?
Rugăciune:
<<Dumnezeul meu, cred cu tărie
că tu te îngrijești de toți cei care speră în tine
și că nu avem nevoie de nimic
atunci când ne bazăm pe tine în toate lucrurile.
Așadar sunt decis ca pe viitor…
să-mi arunc toate grijile asupra ta…
Oamenii mă pot văduvi de lucrurile lumești și de rang.
Boala îmi poate diminua puterea
și mijloacele prin care să te slujesc.
S-ar putea chiar să pun în pericol relația noastră prin păcat,
dar speranța nu mă va părăsi în veci.
O voi păstra până în ultima clipă a vieții mele,
iar puterile iadului vor încerca în zadar
să mi-o fure.
„Această siguranță nu poate fi în zadar.
Nimeni, care a sperat în Dumnezeu,
n-a fost vreodată blestemat.”
Sunt încredințat, deci, de fericirea veșnică,
căci cred cu tărie în ea și toată speranța mea este în tine.
„În tine, Dumnezeule iubitor, am sperat:
să nu mă părăsești nicicând.”
Știu prea bine că sunt slab și schimbător.
Cunosc puterea ispitei
asupra celor mai puternice virtuți.
Am văzut stele căzând și temeliile lumii mele distruse;
aceste lucruri nu mă alarmează.
În cele din urmă, știu că încrederea mea
nu poate să întreacă bunătatea ta
și că niciodată nu voi primi mai puțin
decât am sperat de la tine.
De aceea sper că mă vei susține
împotriva înclinațiilor mele negative,
că mă vei proteja
împotriva atacurilor înșelătoare ale celui rău
și că vei face ca slăbiciunea mea
să triumfe asupra oricărei puteri ostile.
Sper că nu vei înceta niciodată să mă iubești
și că eu te voi iubi neîncetat.
„În tine, Dumnezeule iubitor, am sperat:
să nu mă părăsești nicicând.”>>
Sf. Claudiu La Colombière SJ
