Iubiţi fraţi şi surori, duminică frumoasă!
Astăzi, în Evanghelie, Isus ne invită să reflectăm asupra modului în care să investim comoara vieţii noastre (cf. Lc 12,32-48). El spune: “Vindeţi ceea ce aveţi şi daţi de pomană” (v. 33).
Adică ne îndeamnă să nu păstrăm pentru noi înşine darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat, ci să le folosim cu generozitate pentru binele altora, în special al celor care au mai mare nevoie de ajutorul nostru. Este vorba nu numai să împărtăşim lucrurile materiale pe care le avem, ci şi să punem în joc capacităţile noastre, timpul nostru, afectul nostru, prezenţa noastră, empatia noastră. Pe scurt, tot ceea ce face din fiecare dintre noi, în planurile lui Dumnezeu, un bine unic, nepreţuit, un capital viu, pulsant, care, pentru a creşte, cere să fie cultivat şi investit, altminteri se ofileşte şi îşi pierde valoarea. Sau ajunge să se piardă, la voia celor care, ca nişte hoţi, şi-l însuşesc pentru a-l transforma pur şi simplu într-un obiect de consum.
Darul lui Dumnezeu care suntem nu este menit să se epuizeze în acest fel. El are nevoie de spaţiu, de libertate, de relaţie, pentru a se realiza şi a se exprima: are nevoie de iubire, care singură transformă şi înnobilează fiecare aspect al existenţei noastre, făcându-ne tot mai asemănători cu Dumnezeu. Nu întâmplător Isus rosteşte aceste cuvinte în timp ce se îndreaptă spre Ierusalim, unde se va oferi pe sine însuşi pe cruce pentru mântuirea noastră.
Faptele de milostenie sunt banca cea mai sigură şi mai profitabilă în care să încredinţăm comoara existenţei noastre, pentru că acolo, aşa cum ne învaţă Evanghelia, cu “două monede mici”, chiar şi o văduvă săracă devine cea mai bogată persoană din lume (cf. Mc 12,41-44).
Sfântul Augustin, în această privinţă, spune: “Omul s-ar mulţumi deja dacă dintr-o liră de bronz s-ar face una de argint, sau dintr-o liră de argint una de aur; dar din ceea ce dăruieşte se primeşte cu adevărat altceva, nu aur sau argint, ci viaţa veşnică” (Sermo 390, 2). Şi explică de ce: “Ceea ce se dă se va schimba, pentru că cine dăruieşte se va schimba” (ibid.).
Şi pentru a înţelege ce înseamnă aceasta, ne putem gândi la o mamă care îşi ţine copiii strâns în braţe: nu este ea cea mai frumoasă şi mai bogată persoană din lume? Sau la doi logodnici, când sunt împreună: nu se simt ei un rege şi o regină? Şi am putea da multe alte exemple.
De aceea, în familiile noastre, în parohiile noastre, la şcoală şi la locurile noastre de muncă, oriunde ne-am afla, să încercăm să nu ratăm niciodată o ocazie pentru a iubi. Aceasta este vigilenţa pe care ne-o cere Isus: să ne obişnuim să fim atenţi, pregătiţi, sensibili unii faţă de alţii, aşa cum el este faţă de noi în fiecare moment.
Surorilor şi fraţilor, să încredinţăm această dorinţă şi această angajare Mariei: să ne ajute ea, Steaua dimineţii, să fim, într-o lume marcată de atâtea diviziuni, “santinele” ale milostivirii şi păcii, aşa cum ne-a învăţat Sfântul Ioan Paul al II-lea (cf. Veghea de rugăciune pentru a XV-a Zi Mondială a Tineretului, 19 august 2000) şi aşa cum au arătat atât de frumos tinerii veniţi la Roma pentru Jubileu.
LEO PP. XIV