Neliniştea unei Biserici deschise către lume şi către istorie
“Jurnalul unei experienţe personale”, născut dintr-o nevoie interioară de a înţelege şi a însoţi o tranziţie eclezială care se prezenta “nu numai ca o schimbare de pontificat, ci ca un adevărat prag între epoci”: aşa îşi prezintă ultima carte părintele iezuit Antonio Spadaro, subsecretar al Dicasterului pentru Cultură şi Educaţie, Da Francesco a Leone [De la Francisc la Leon] (EDB, 136 de pagini).
Un volum, dezvăluie autorul însuşi, scris “în zile extraordinare”, precum cele care au urmat după moartea Papei Francisc, după aşteptarea conclavului şi după alegerea lui Leon al XIV-lea. Toate momentele de “profundă emoţie personală şi colectivă şi de mare intensitate spirituală” sunt surprinse apoi în paginile cărţii.
Perioade diferite între ele, dar unite de un fir roşu foarte specific, pe care părintele Spadaro îl identifică în “neliniştea”, adică “acea condiţie spirituală proprie a unei Biserici care nu se mulţumeşte, care nu se închide, care nu se retrage, ci rămâne în ascultarea istoriei chiar şi atunci când devine dificilă”.
Şi tocmai această nelinişte – împreună cu “credinţa ca drum, ca o căutare, ca disponibilitate de a se lăsa rănit de realitate” – leagă pontificatele lui Bergoglio şi Prevost: primul, explică preotul iezuit, “ne-a lăsat focul” pe care cel de-al doilea “îl primeşte cu mâini blânde, dar ferme”.
Nu este o coincidenţă faptul că “nelinişte” a fost cuvântul pe care Francisc l-a recomandat priorului general de atunci, părintele Prevost, şi participanţilor la cel de-al 184-lea capitul general al Ordinului Sfântului Augustin în timpul Liturghiei pe care a prezidat-o pe 28 august 2013, în bazilica “Sfinţii Trifon şi Augustin” din Campo Marzio. Şi “nelinişte” este şi termenul folosit de Leon al XIV-lea în omilia sa de inaugurare a slujirii petrine, pe 18 mai, când a îndemnat la construirea “unei Biserici întemeiate pe iubirea lui Dumnezeu şi semn de unitate, o Biserică misionară care îşi deschide braţele către lume, care vesteşte cuvântul, care se lasă neliniştită de istorie şi care devine un ferment de armonie pentru omenire”. Neliniştea este, aşadar, adevărata “ştafetă” care trece din mână în mână între cei doi papi în alergarea lor.
De altfel, din primii paşi ai Papei Leon al XIV-lea – adaugă părintele Spadaro – reiese “calitatea augustiniană a spiritualităţii sale: o inimă neliniştită, conştientă de problemele lumii, de nevoia de pace, mai presus de toate de nevoia de Dumnezeu, de necesitatea credinţei pentru a contribui la vindecarea unei lumi rănite”.
Împărţit în 14 capitole, volumul se concentrează pe teme fie specifice, fie comune pentru ambii Pontifi, precum milostivirea, fraternitatea, sinodalitatea şi unitatea în diversitate. Sunt prezentate reflecţii specifice cu privire la viziunea geopolitică a celor doi succesori ai lui Petru, precum şi la post-liberalism şi la provocarea inteligenţei artificiale, care – subliniază autorul – nu este numai o problemă “tehnologică”, ci şi una “spirituală, antropologică, culturală”, deoarece “impregnează viaţa de zi cu zi, condiţionează gândirea, modelează dorinţa. Şi pune în discuţie însuşi umanul”.
Fără a uita că – ambii călugări, “fii” ai unor sfinţi precum Ignaţiu de Loyola şi Augustin de Hipona – Francisc şi Leon al XIV-lea împărtăşesc “o viziune asupra Bisericii ca spaţiu al proximităţii, al ascultării, al esenţialităţii”.
Volumul este însoţit de trei anexe: omilia menţionată anterior, rostită de Papa Francisc la 28 august 2013; un text inedit al cardinalului de atunci Bergoglio, şi anume prefaţa la cartea Il tempo della Chiesa secondo Agostino [Timpul Bisericii conform lui Augustin], de Giacomo Tantardini (Citt? Nuova, 2009, 288 de pagini); şi transcrierea unei conversaţii spontane purtate de cardinalul de atunci Prevost la 7 august 2024, la parohia augustiniană “Sfântul Iuda” din New Lenox, Illinois, SUA.
sursa: ercis.ro