Iubiţi fraţi şi surori, duminică frumoasă!
Ospitalitatea lui Abraham şi a soţiei sale Sara şi apoi a surorilor lor Marta şi Maria, prietene ale lui Isus, ne este adusă în atenţie astăzi de liturgie (cf. Gen 18,1-10; Lc 10,38-42). De fiecare dată când acceptăm invitaţia la Cina Domnului şi participăm la masa euharistică, Dumnezeu însuşi este cel care “vine să ne slujească” (cf. Lc 12,37). Totuşi, Dumnezeul nostru a ştiut mai întâi să fie oaspete şi chiar şi astăzi stă la uşa noastră şi bate (cf. Ap 3,20). Este sugestiv că în limba italiană, “ospite” se referă atât la cel care găzduieşte, cât şi la cel care este găzduit. Astfel, în această duminică de vară, putem contempla jocul primirii reciproce, fără de care viaţa noastră devine sărăcită.
Este nevoie de umilinţă atât pentru a găzdui, cât şi pentru a fi găzduit. Sunt necesare delicateţe, atenţie, deschidere. În evanghelie, Marta riscă să nu intre pe deplin în bucuria acestui schimb. Este atât de absorbită de ceea ce trebuie să facă pentru a-l primi pe Isus, încât riscă să strice un moment de întâlnire de neuitat. Marta este o persoană generoasă, dar Dumnezeu o cheamă la ceva mai frumos decât însăşi generozitatea. O cheamă să iasă din ea însăşi.
Surorilor şi fraţilor preaiubiţi, numai asta face ca viaţa noastră să înflorească: să ne deschidem către ceva care ne distrage de la noi înşine şi, în acelaşi timp, ne umple. În momentul în care Marta se plânge pentru că sora ei a lăsat-o singură să slujească (cf. v. 40), Maria pare să fi pierdut orice noţiune a timpului, cucerită de cuvintele lui Isus. Nu este mai puţin concretă decât sora sa şi nici mai puţin generoasă. Însă a profitat de ocazie. Pentru aceasta Isus o mustră pe Marta: pentru că a rămas în afara unei intimităţi care i-ar aduce şi ei multă bucurie (cf. v. 41-42).
Timpul de vară ne poate ajuta să “încetinim” şi să devenim mai asemănători cu Maria decât cu Marta. Uneori nu ne oferim partea cea mai bună. Avem nevoie să trăim un pic de odihnă, cu dorinţa de a învăţa mai mult arta ospitalităţii. Industria vacanţelor vrea să ne vândă tot felul de experienţe, dar poate nu pe cele pe care le căutăm. De fapt, este gratuit şi nu poate fi cumpărată fiecare întâlnire adevărată: fie cea cu Dumnezeu, fie cea cu ceilalţi, fie cea cu natura. Trebuie doar să devenim oaspeţi: să facem loc şi chiar să cerem; să primim şi să ne lăsăm primiţi. Avem atât de multe de primit şi nu doar de dat. Abraham şi Sara, deşi în vârstă, şi-au descoperit rodnicia atunci când l-au primit cu linişte pe Domnul însuşi în cei trei călători. Şi pentru noi mai există încă atât de multă viaţă de primit.
Să o rugăm pe Maria Preasfântă, Mamă primitoare, care l-a primit pe Domnul în sânul său şi, împreună cu Iosif, i-a dat o casă. În ea străluceşte vocaţia noastră, vocaţia Bisericii de a rămâne o casă deschisă tuturor, pentru a continua să-l primească pe Domnul său, care cere permisiunea de a intra.
LEO PP. XIV
sursa:ercis.ro