Joi, 17 iulie 2025
Ss. Alexie, cerşetor; Marcelina, fc.
Matei 11,28: În acel timp, Isus a luat cuvântul şi a zis: “Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă!”
Chemarea lui Isus nu e pentru cei care reușesc, ci pentru cei care obosesc. „Veniţi la Mine…” e o invitație blândă; lasă-te de efortul de a te mântui singur și vino. Așa cum ești. Dumnezeu nu se apropie de noi când ne-am curățat, ci ca să ne curețe. Isus nu spune: „După ce te îndrepți, vino.” El spune: acum, în starea ta de oboseală, de vinovăție, de teamă. El te așteaptă acolo unde nu mai ai cuvinte. Unde totul doare. Acolo vrea să intre.
Povara pe care o porți nu e prea grea pentru El, dar devine prea grea fără El.
Uneori credem că trebuie să ducem singuri viața, familia, credința, păcatele. Isus nu promite o viață fără greutăți, dar promite că El le va purta împreună cu noi, și atunci totul capătă sens. Iar adevărata odihnă nu e absența muncii, ci prezența Lui. Odihna pe care o dă Isus nu e doar liniște exterioară. E acea pace adâncă ce vine când știi că ești iubit chiar și în slăbiciune. Când știi că ai un loc în inima Lui.
Mă las iubit/ă chiar și în eșec, în dezolare?
Rugăciune:
“Tată, mă abandonez în mâinile tale. Fă cu mine orice îți place. Orice ai face cu mine, îți mulțumesc. Sunt gata la orice, primesc orice, pentru ca voința Ta să se împlinească în mine şi în toate făpturile Tale şi nu doresc nimic altceva, Dumnezeul meu.
Îmi aşez sufletul în mâinile Tale. Ți-l dau, Dumnezeule, cu toată dragostea inimii mele, căci te iubesc. Şi aceasta iubire mă îndeamnă cu putere să mă dăruiesc, să mă aşez în mâinile Tale, fără măsură, cu nemărginită încredere, pentru că tu eşti Tatăl meu. Amin.”
(Sfantul Charles de Foucauld)
