Meditația Zilei

Publicatla 4 July 2025

Vineri, 4 iulie 2025
Sf. Elisabeta a Portugaliei *;
Ff. Piergiorgio Frassati; Maria Crocifissa Curcio, călug.

Matei 11,28: “Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă”, spune Domnul.”

Să alergăm mereu la Domnul, dar mai cu seama atunci când necazurile, problemele și suferințele ne copleșesc. În mijlocul tuturor încercărilor, doar în brațele Tatălui ceresc, sufletul nostru găsește pace, bucurie și odihnă. Dumnezeu ne invită, ne așteaptă și ne oferă tot ceea ce noi avem nevoie pentru vindecarea sufletului, inimii și trupului nostru. Oricât de mari și multe ar fi problemele noastre, să căutăm prezența lui Dumnezeu, pentru că numai El le poate pe toate.

Unde caută odihnă sufletul meu când este împovorat?

Rugăciune
O Dumnezeul meu, când tu vei binevoi
dăruiește-mi harul de a rămâne constant
în unirea voinței mele cu voința ta adorată,
în care, fără ca noi să rostim ceva, totul este spus
și în care împlinim totul lăsându-te pe tine să acționezi.
În această unire perfectă a voinței
împlinim sarcini mărețe
pentru că muncim mai mult
în conformitate cu bunăvoința ta;
și totuși suntem scutiți de orice trudă
căci punem grija oricărui lucru în mâinile tale,
având în minte doar odihna în tine –
o stare fermecătoare care
chiar și în absența oricăror sentimente de credință
dă sufletului o lăuntrică și totodată spirituală desfătare.
Doresc astfel să spun neîncetat
prin constanta înclinație a inimii mele:
Fie! Da, Dumnezeul meu, da,
aprob tot ceea ce tu dorești!
Fie ca dorințele tale sfinte
să fie îndeplinite întru totul.
Renunț la ale mele, căci sunt oarbe,
pervertite și corupte de acea nefericită iubire de sine
care este dușmanul de moarte
al harului tău și al iubirii tale pure,
al gloriei tale și al mânturii mele.”
Jean-Pierre de Caussade SJ

Exprimaţi-vă opinia