Iubiţi fraţi în preoţie!
În această Zi a Sfinţirii Sacerdotale, care se celebrează în Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, mă adresez fiecăruia dintre voi cu suflet recunoscător şi plin de încredere.
Inima lui Cristos, străpunsă de iubire, este trupul viu şi dătător de viaţă care ne primeşte pe fiecare dintre noi, transformându-ne după imaginea Bunului Păstor. Acolo înţelegem adevărata identitate a slujirii noastre: arzând de milostivirea lui Dumnezeu, suntem martori bucuroşi ai iubirii sale care vindecă, însoţeşte şi mântuieşte.
Sărbătoarea de astăzi reînnoieşte, aşadar, în inimile noastre chemarea la dăruirea totală de noi înşine în slujba poporului sfânt al lui Dumnezeu. Această misiune începe cu rugăciunea şi continuă în unire cu Domnul, care reînvie încontinuu în noi darul său: sfânta vocaţie la Preoţie.
A comemora acest har, aşa cum afirmă Sfântul Augustin, înseamnă a intra într-un “sanctuar vast, fără fund” (cf. Confesiuni, X, 8.15), care nu păstrează pur şi simplu ceva din trecut, ci face mereu nou şi actual ceea ce este păstrat acolo. Numai comemorând trăim şi facem să retrăiască tot ceea ce Domnul ne-a încredinţat, cerând să-l transmitem mai departe, la rândul nostru, în numele său. Comemorarea unifică inimile noastre în Inima lui Cristos şi viaţa noastră în viaţa lui Cristos, astfel încât devenim capabili să ducem cuvântul şi Sacramentele mântuirii poporului sfânt al lui Dumnezeu, pentru o lume reconciliată în iubire. Numai în Inima lui Isus găsim adevărata noastră umanitate de copii ai lui Dumnezeu şi de fraţi între noi. Din aceste motive aş vrea să vă adresez astăzi o invitaţie urgentă: fiţi constructori de unitate şi pace!
Într-o lume marcată de tensiuni crescânde, chiar şi în cadrul familiilor şi al comunităţilor ecleziale, preotul este chemat să promoveze reconcilierea şi să genereze comuniune. A fi constructori de unitate şi de pace înseamnă a fi păstori capabili de discernământ, pricepuţi în arta de a reface fragmentele de viaţă care ne sunt încredinţate, pentru a ajuta persoanele să găsească lumina evangheliei în necazurile existenţei; înseamnă a fi cititori înţelepţi ai realităţii, depăşind emoţiile momentului, fricile şi modele; înseamnă a oferi propuneri pastorale care generează şi regenerează la credinţă construind relaţii bune, legături solidare, comunităţi în care străluceşte stilul fraternităţii. A fi constructori de unitate şi de pace înseamnă a nu te impune, ci a sluji. Îndeosebi fraternitatea sacerdotală devine un semn credibil al prezenţei Celui Înviat printre noi atunci când caracterizează drumul comun al preoţilor noştri.
Vă invit, aşadar, să reînnoiţi astăzi, în faţa Inimii lui Cristos, “da”-ul vostru către Dumnezeu şi către poporul său sfânt. Lăsaţi-vă plăsmuiţi de har, păziţi focul Duhului primit în hirotonire, pentru ca, uniţi cu el, să puteţi fi sacrament al iubirii lui Isus în lume. Nu vă temeţi de fragilitatea voastră: de fapt, Domnul nu caută preoţi perfecţi, ci inimi umile, disponibile la convertire şi gata să iubească aşa cum el însuşi ne-a iubit.
Preaiubiţi fraţi preoţi, Papa Francisc ne-a repropus devoţiunea faţă de Preasfânta Inimă ca loc de întâlnire personală cu Domnul (cf. Scrisoarea enciclică Dilexit nos, nr. 103), aşadar, ca loc unde putem duce şi rezolva conflictele noastre interioare şi pe cele care sfâşie lumea contemporană, pentru că “în el devenim capabili să ne relaţionăm într-un mod sănătos şi fericit şi să construim în această lume Împărăţia iubirii şi a dreptăţii. Inima noastră unită cu aceea a lui Cristos este capabilă de acest miracol social” (ibidem28).
De-a lungul acestui An Sfânt, care ne invită să fim pelerini ai speranţei, slujirea noastră va fi cu atât mai rodnică cu cât va fi mai înrădăcinată în rugăciune, în iertare, în apropierea de săraci, de familii, de tinerii aflaţi în căutarea adevărului. Nu uitaţi: un preot sfânt face să înflorească sfinţenia în jurul său.
Vă încredinţez Mariei, Regina apostolilor şi Maica preoţilor, şi vă binecuvântez pe toţi din inimă.
Din Vatican, 27 iunie 2025
LEO PP. XIV
sursa:ercis.ro