Meditația Zilei

Publicatla 11 June 2025

Miercuri, 11 iunie 2025

Sf. Barnaba, Sf. Ioan de Facundo

Matei 10, 7-8: În acel timp, Isus le-a spus apostolilor săi: “Mergând, predicaţi spunând: «S-a apropiat împărăţia cerurilor». Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţaţi-i pe cei leproşi, alungaţi-i pe diavoli! În dar aţi primit, în dar să daţi!

Evanghelia de astăzi ne transmite că Dumnezeu nu e departe, nu e absent, ci prezent, aproape, activ în viața noastră. Împărăția cerurilor vine ori de câte ori iubirea, iertarea, mila și adevărul lui Dumnezeu ajung în inima unui om.

Domnul nu le spune apostolilor: „Mergeți și judecați”, ci: „Mergeți și vindecați”! Vindecați bolnavii, înviați morții, curățați-i pe cei leproși, alungați diavolii, aduceți viață acolo unde este moarte, speranță unde este deznădejde, curăție unde este păcat și eliberare unde este robie. Nu cu puterea voastră, ci cu puterea Duhului Sfânt, căci – spune Isus – în dar ați primit, în dar să dați.

Aici este cheia: tot ceea ce avem, am primit în dar – credința, viața, iertarea, harul. Nu ne aparține. Nu suntem stăpâni peste Evanghelie, ci slujitori. Nu suntem proprietarii darurilor lui Dumnezeu, ci administratorii acestora. Iar ceea ce primim în dar trebuie să dăm în dar: iubire, timp, ajutor, rugăciune, iertare.

Într-o lume în care mulți trăiesc după logica profitului – „Ce îmi iese mie?” – Isus ne cheamă la logica harului: Ce pot oferi eu, pentru că am primit deja totul de la El, în dar?

Rugăciune

Ia‑mi, Doamne, și primește

toată libertatea mea,

memoria, mintea și voința mea toată;

tot ce am sau ce posed e din darul Tău;

Ție, Doamne, Ti‑le înapoiez;

toate ale Tale sunt;

dispune de ele după bunul Tău plac;

dă‑mi numai iubirea și harul Tău

și mi‑e de ajuns. Amin.

(Rugăciunea Suscipe – Sfântul Ignațiu de Loyola)

Exprimaţi-vă opinia