Joi, 5 iunie 2025
Sf. Bonifaciu, ep. m. **
Ioan 17,21: “Toți să fie una, după cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”
Rugăciunea lui Isus din noaptea dinaintea pătimirii Sale este un testament duhovnicesc, o cerere pentru o unire profundă, asemănătoare aceleia dintre El și Tatăl. Adevărata unitate nu începe cu ceilalți. Începe cu mine și cu Dumnezeu. Nu putem fi una între noi dacă nu ne-am lăsat mai întâi pătrunși de Dumnezeu în profunzimea ființei. Așa cum în Euharistie multe boabe de grâu devin o singură Pâine, așa și noi, deși diferiți, suntem chemați să fim „una” în Cristos, nu în ciuda diferențelor, ci prin ele, sfințite.
Biserica înseamnă unitate, iar unitatea trebuie trăită, nu doar vorbită. Adevărul lui Cristos e un adevăr care se face trup. Care se trăiește în fraternitate, în ascultare reciprocă, în dialog real. Nu e suficient să fim în aceeași Biserică. Trebuie să fim în același duh. Nu doar în același cler, ci în aceeași Cruce, adică în acea iubire care renunță la sine pentru celălalt.
Ce înseamnă pentru mine „a fi una” cu celălalt când e diferit, când mă rănește, când nu gândim la fel?
Rugăciune:
O, Doamne, Dumnezeul meu, cine Te va căuta cu iubire pură și simplă?
Cu siguranță că Te va găsi, căci Tu Te arăți celor care Te caută cu inimă curată.
O, Doamne, fă ca inima mea să fie una cu a Ta, ca să pot iubi ceea ce Tu iubești și să urăsc ceea ce Tu urăști.
Fă ca voința mea să fie unită cu voința Ta, ca să pot trăi în pace și armonie cu toți frații mei.
O, lumină divină, luminează întunericul inimii mele, ca să pot vedea adevărul și să-l urmez cu credință. Amin.
(Sf. Ioan al Crucii)
