Luni, 2 iunie 2025
Ss. Marcelin şi Petru, m. *
Ioan 16, 31-33: “Isus le-a răspuns: «Acum credeţi? Iată, vine ceasul – ba a şi venit – când veţi fi împrăştiaţi fiecare la ale sale şi mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu mine. V-am spus acestea ca să aveţi pace în mine. În lume veţi avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea! »”
În acest cuvânt tulburător și totodată mângâietor, Isus ne întâmpină nu cu promisiuni de confort, ci cu adevărul gol: vom avea necazuri. Ne așteaptă împrăștierea, singurătatea, încercarea. Este o imagine a grădinii Ghetsimani care nu ne este străină niciunuia: momentul când toți par să plece, când rămânem „singuri” cu crucea noastră.
Dar tocmai aici, în această noapte spirituală, Isus ne arată chipul Tatălui: „nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu mine.” Și în acest adevăr, se ascunde miezul spiritualității ignațiene: a căuta și a găsi prezența lui Dumnezeu în toate lucrurile – chiar și în cele mai întunecate.
„Dumnezeu nu ne scapă de noapte, ci ne însoțește în noapte. Dumnezeu nu anulează incertitudinea, întrebările noastre, ci ne ține de mână în întuneric.”
(Papa Francisc, Vigilia Pascală, 2020)
Pot să spun, din inimă: „Tatăl este cu mine”? Sau există încă temeri și convingeri care mă separă de această încredere?
Rugăciune
Știu prea bine că sunt slab și schimbător.
Cunosc puterea ispitei
asupra celor mai puternice virtuți.
Am văzut stele căzând și temeliile lumii mele distruse;
aceste lucruri nu mă alarmează.
Cât timp mă încred în Tine, sunt protejat de orice
neșansă
și sunt sigur că încrederea mea va dăinui,
căci mă bazez pe Tine pentru a-mi susține
speranța negrășelnică.
În Tine, Dumnezeule iubitor, am sperat:
să nu mă părăsești nicicând. Amin.
Sf. Claudiu La Colombière, SJ
