Joi, 29 mai 2025
† ÎNĂLŢAREA DOMNULUI
Ss. Paul al VI-lea, pp.; Maxim, ep.
Luca 24, 50-52: “Apoi i-a scos până spre Betania şi, ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat, iar în timp ce îi binecuvânta, s-a îndepărtat de ei şi a fost ridicat la cer. Iar ei, adorându-l, s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare.”
Ultima imagine pe care ucenicii o poartă în inimile lor nu este aceea a unei despărțiri, ci a unei binecuvântări continue, a unor mâini întinse peste ei, ca semn de pace și mângâiere veșnică. Este momentul în care Cerul îmbrățișează Pământul, și omul, prin Cristos, este chemat spre înălțime.
Înălțarea nu este o plecare, Isus nu ne părăsește. El intră în plinătatea gloriei Tatălui pentru ca, prin Duhul Sfânt, să fie cu noi „până la sfârșitul veacurilor”. În binecuvântarea Sa, găsim începutul misiunii Bisericii: o misiune care nu izvorăște din teamă, ci din „bucurie mare”, aceeași pe care apostolii au purtat-o înapoi la Ierusalim.
În timp ce Isus se înalță, omul începe să înțeleagă adevărata sa chemare: să trăiască pe pământ cu inima înălțată spre Dumnezeu, să fie martor al unei iubiri care nu cunoaște granițe. Să-L adorăm și noi pe Domnul, așa cum au făcut apostolii, și să ne întoarcem în „Ierusalimul” vieții noastre zilnice, purtând în noi bucuria credinței, lumina speranței și puterea iubirii. Căci El, Cel Înălțat, nu este departe: este cu noi, binecuvântându-ne mereu.
Îmi amintesc că am un loc pregătit în cer? Trăiesc ca să ajung în acel loc?
Rugăciune:
Cristos nu are alt trup decât pe al tău. Nici alte mâini, nici alte picioare decât ale tale. Ai tăi sunt ochii prin care El privește lumea cu compasiune. Ale tale sunt picioarele cu care El umblă pentru a face binele. Ale tale sunt mâinile cu care El binecuvântează întreaga lume. Ale tale sunt mâinile, ale tale sunt picioarele, ai tăi sunt ochii – tu ești trupul Său. Cristos nu are acum alt trup pe pământ decât pe al tău.
(Sf. Tereza de Avila)
