Luni, 26 mai 2025
Sf. Filip Neri, pr. **
Ioan 15,26-27: “În acel timp, Isus le-a zis discipolilor săi: «Când va veni Mângâietorul pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine. Şi voi veţi da mărturie, pentru că de la început sunteţi cu mine.»”
Pentru discipoli, „începutul” era începutul chemării lor, acolo, pe malul lacului sau sub smochin. Era acel „vino după mine” care le-a schimbat viața. Pentru noi, acest „început” poate fi momentul Botezului, sau prima întâlnire vie cu Cristos într-o rugăciune, într-un sacrament, într-o suferință primită cu credință. E acel moment în care ne-am simțit văzuți și chemați.
Ignatiu de Loyola ne-ar invita aici la o întoarcere interioară: să ne aducem aminte de „începutul nostru” cu Domnul. Unde a fost? Cum a fost? Ce sentiment a rămas în inimă? Acolo s-a aprins flacăra. Acolo Duhul a început deja să lucreze.
Numai dacă rămânem conectați la acel „început”, la Isus cel viu care ne-a chemat, putem da o mărturie care să nu fie seacă, ci plină de Duhul adevărului. Duhul Sfânt nu vorbește în abstract, ci prin viața noastră atinsă de Cristos.
Îmi aduc aminte de „începutul” meu cu Isus? Unde L-am simțit prima dată aproape, viu, personal?
Rugăciune
Ochii tăi m-au văzut înainte de a mă naşte
şi în cartea ta îmi erau scrise toate;
zilele erau fixate pe când nu era niciuna dintre ele.
Cât de adânci sunt, pentru mine, gândurile tale, Dumnezeule,
de necuprins, principiile lor!
Dacă le-aş număra, ar fi mai multe ca nisipul.
Când mă trezesc, tot lângă tine sunt.
Cercetează-mă, Dumnezeule, şi vezi inima mea,
încearcă şi cunoaşte neliniştile mele!
Vezi dacă nu merg pe o cale greşită
şi condu-mă pe calea veşniciei. (Psalmul 139, 16-18, 24)
