Meditația Zilei

Publicatla 24 May 2025

Sâmbătă, 24 mai 2025

Sâmbăta din săptămâna a 5-a a Paştelui

Ss. Fecioară Maria, Ajutorul Creştinilor; Donaţian şi Rogaţian, m.

Ioan 15, 18-19: „Dacă lumea vă urăşte, să ştiţi că pe mine m-a urât înainte de voi! Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ceea ce îi este propriu, dar pentru că nu sunteţi din lume, ci eu v-am ales din lume, pentru aceasta vă urăşte lumea.”

De multe ori suntem dezamăgiți, frustrați atunci când colegii sau șeful nu ne apreciază munca și eforturile suplimentare, când nu suntem aleși să facem parte dintr-o echipă sau comunitate, când suntem dați deoparte, când ajutorul oferit ne este refuzat, făcându-ne să ne simțim inutili, nedoriți, uitați.

În aceste momente Isus vine și ne spune: Eu v-am ales! Spune fiecăruia dintre noi: Te-am ales, ești prețios în ochii Mei! Certitudinea că Tatăl ceresc, Creatorul nostru, ne-a plăsmuit și ne plăsmuiește în fiecare zi este motorul vieții, alimentat de Iubirea lui Isus!

Fericirea supremă, autentică este aceasta: Să fii una cu Isus!

Rugăciune: „Doamne, Dumnezeul meu, Tu m-ai chemat din somnul nimicului tocmai pentru că, în iubirea Ta nespusă, vrei să creezi ființe bune și minunate. Tu m-ai chemat pe nume din sânul mamei mele. Tu mi-ai dat suflare și lumină și mișcare și ai umblat cu mine în fiecare moment al vieții mele. Sunt uimit, Doamne, Dumnezeul universului, că ai grijă de mine și, mai mult, că mă îndrăgești. Creează în mine fidelitatea care Te animă și mă voi încrede în Tine și voi tânji după Tine în toate zilele vieții mele. Amin.” (Joseph Tetlow SJ)

Exprimaţi-vă opinia