Luni, 19 mai 2025
Sf. Celestin al V-lea, pp.
Ioan 14, 23: “Dacă cineva mă iubește, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el și ne vom face locuință la el.”
Dumnezeu nu vrea doar să fie cunoscut, ci să fie primit și găzduit. Isus ne arată condiția acestei prezențe: iubirea care păzește cuvântul. O iubire activă, vie, care ascultă nu din teamă, ci din dorința de a rămâne în această comuniune divină. Dumnezeu nu forțează niciodată. El vine acolo unde este iubit, unde cuvântul Său este păzit cu grijă, ca o lumină prețioasă. În viața de zi cu zi, poate părea greu de perceput această prezență. Dar Dumnezeu nu se manifestă întotdeauna în zgomotul miracolelor, ci în liniștea unei inimi care iubește și ascultă. În tăcerea rugăciunii, în fidelitatea față de Evanghelie, în momentele de iertare, de slujire, de jertfă tăcută – acolo Dumnezeu locuiește.
Această prezență transformă inima: o face altar. Și din acest altar izvorăște pacea, curajul, discernământul, iubirea față de ceilalți. Când Dumnezeu locuiește în om, omul devine o prelungire vie a cerului pe pământ.
Îmi este inima un loc în care Dumnezeu poate locui cu bucurie?
Sau Îl țin la ușă, în timp ce îmi umplu viața cu zgomot, teamă sau uitare?
Rugăciune
Trebuie să ne dai Inima ta, Isuse.
Vino, Inimă iubitoare a lui Isus.
Pune Inima ta în centrul inimilor noastre
și stârnește în fiecare inimă o flacără de iubire
la fel de puternică, la fel de măreață precum totalitatea motivelor
pe care le am pentru a te iubi, Dumnezeul meu.
O, Inimă Preasfântă a lui Isus, locuiește ascunsă în inima mea,
pentru ca eu să pot trăi în tine și numai pentru tine,
pentru ca, la final, să pot trăi împreună cu tine în ceruri.
Amin.
(Sf. Claudiu la Colombière, SJ)
