Joi, 15 mai 2025
Sf. Isidor Plugarul
Ioan 13,20: “Adevăr, adevăr vă spun: cine îl primeşte pe cel pe care îl voi trimite, pe mine mă primeşte iar cine mă primeşte pe mine îl primeşte pe acela care m-a trimis”.
Isus ne creează imaginea unei scări pe care sufletul urcă, pas cu pas, spre Dumnezeu. Cel trimis de Isus este unit cu El, iar Isus este una cu Tatăl. Biserica, prin slujitorii săi, nu acționează în numele propriu, ci în numele Celui care a trimis-o. Preotul, episcopul, misionarul sau credinciosul care dă mărturie despre Cristos devine purtător al unei prezențe care îl depășește. Așadar, fiecare gest de primire, fiecare act de ospitalitate spirituală, devine un loc de întâlnire cu Dumnezeu însuși.
Isus rostește aceste cuvinte imediat după ce le spală picioarele ucenicilor – un gest de slujire profundă. Cu alte cuvinte, cel care este trimis este, mai întâi, un slujitor. Nu se impune, ci se oferă. Nu vine cu putere lumească, ci cu umilința Celui care a fost trimis să moară pentru noi.
Sfântul Ignațiu de Loyola ne învață că „iubirea trebuie să se pună mai mult în fapte decât în vorbe.” Acest adevăr se împlinește perfect în logica trimiterii evanghelice: cel care este trimis nu vine cu teorii, ci cu viața sa oferită în slujire, ca oglindire concretă a iubirii lui Cristos.
Am simțit în viața mea că, printr-un om, Dumnezeu mi-a vorbit sau m-a atins?
Rugăciune:
Doamne, învaţă-mă să fiu generos. Învaţă-mă să te slujesc aşa cum ţi se cuvine; să dăruiesc şi să nu socotesc cât dau, să lupt şi să nu bag în seamă rănile, să trudesc şi să nu caut odihna, să muncesc şi să nu aştept răsplată, în afara aceleia de a şti că fac voia ta.
(Sf. Ignațiu de Loyola – Rugăciune pentru generozitate)
