“Amintirea recunoscătoare” pentru primul pontif iezuit, raporturile cu Societatea întemeiată de Ignaţiu de Loyola şi moştenirea lui Francisc pentru confraţii săi, particularităţile care au caracterizat conducerea succesorului lui Petru şi priorităţile apostolice asupra cărora Biserica este chemată să se angajeze în viitor. Acestea sunt temele tratate de superiorul general al congregaţiei, părintele Arturo Sosa SJ, joi dimineaţă, 24 aprilie 2025, în Curia generală din Borgo Santo Spirito, la doi paşi de bazilica vaticană unde neîncetat continuă fluviul de credincioşi pentru ultimul salut dat rămăşiţelor pământeşti ale papei răposat.
Un om al lui Dumnezeu conştient că nu va fi plăcut tuturor
“Fiecare regiune străină este patria noastră şi totuşi fiecare patrie pentru noi este ţară străină. […] Deschide ochii noştri şi inima noastră pentru ca fiecare întâlnire cu cel care este în nevoie să devină o întâlnire cu Isus.” Rugăciunea finală, citită de secretarul general al Societăţii lui Isus, părintele Antoine Kerhuel SJ, a mesajului Papei Francisc pentru a 110-a Zi Mondială a Migrantului şi a Refugiatului 2024 a deschis întâlnirea cu jurnaliştii. În introducerea sa, înainte de dialogul cu presa mondială, generalul venezuelan a voit să privească la Francisc ca la un adevărat “om al lui Dumnezeu” care “nu a căutat să-i mulţumească pe toţi – a precizat el – sau să măsoare prestaţiile sale pe baza unui indice de popularitate. Asimilând evanghelia lui Isus şi scoţând concluzii din istoria de bărbaţi şi femei ai lui Dumnezeu care devin profeţi, sfinţi…, ştia că acţiunile şi deciziile sale nu vor fi plăcute tuturor. Important era să se asculte, să dialogheze cu complexitatea realităţii, să scruteze semnele timpurilor şi, în rugăciune, în familiaritatea cu Domnul său, să discearnă ceea ce este mai potrivit în fiecare moment”.
Conclavul alege pe succesorul lui Petru, nu pe al lui Francisc
Sosa, care a clarificat în prealabil că orice comentariu cu privire la viitorul pontif îl va face numai după alegere, totuşi a voit să sublinieze că “se reuneşte conclavul pentru a alege pe succesorul lui Petru, nu pe succesorul lui Francisc”. Şi a adăugat: “Fiecare papă este ales pentru a se încălţa cu sandalele pescarului”; votul de ascultare faţă de papa, particularitate a iezuiţilor încă de la origini, va continua în mod indiscutabil şi orice figură va fi aleasă. “Căutăm un om al lui Dumnezeu. Şi noi vom fi în slujire”, a răspuns la prima întrebare cu privire la calităţile pe care ar trebui să le aibă succesorul. Şi a insistat asupra unei trăsături care, după părerea lui, va trebui se speră s-o aibă cel care va fi chemat să conducă Biserica: “Să aibă o privire universală, ceea ce nu înseamnă o privire internaţională.” De fapt, nu este vorba de a avea o abordare de firmă multinaţională, a clarificat el, este vorba de a avea o perspectivă care tinde la recunoaşterea diferenţelor şi a experienţelor religioase, în lume. Pentru că “diferenţele nu sunt bariere. ci o bogăţie.” A susţinut importanţa sa “într-o lume în care universalitatea este în pericol”.
Papa reformator în linia indicată deja de Conciliul Vatican II
Papa era “o persoană normală”, în special între iezuiţi cu care se simţea foarte liber, a mai relatat părintele Sosa, care a amintit cum Francisc recunoştea propriile limite fără probleme. Avea darul ascultării şi al francheţei. “Era persoană cu care se putea chiar să nu fii de acord. Se putea dialoga aşa încât deciziile să fie la sfârşit rod al ascultării.” Maestru al discernământului ignaţian, a luat foarte multe decizii de-a lungul pontificatului său tocmai ascultând Duhul prin persoane. Accepţiunea de papă reformator, conform părintelui Sosa, trebuie considerată în domeniul puterii reformatoare indicate de Conciliul Vatican IIpe care el l-a luat foarte în serios. A demarat procese, conştient că nu avea să vadă complet rezultatele. Cu siguranţă, a afirmat Sosa, Biserica a făcut progrese, şi cu privire la tema prevenirii abuzurilor, de exemplu, din epoca alegerii papei, ţinând cont că drumul nu se măsoară în linie dreaptă, ci are mereu întortocheli. Auspiciul este ca să persevereze în direcţia de a valoriza laicatul şi femeile. De asemenea, a fost aprofundat rolul discernământului aşa de central în viaţa papei, care era o viaţă de rugăciune. Dacă n-ar fi fost aşa, şi discernământul ar fi fost zădărnicit. “Uneori vedem că a fost un papă al surprizelor. Eu cred că şi el a avut situaţii neaşteptate, şi discernământul i-a permis să ia decizii importante. Am văzut asta în procesul sinodal.”
Societatea lui Isus chemată să se înrădăcineze în carisma sa
A fost spaţiu pentru mai multe anecdote pe care Sosa le-a relatat întorcându-se la acea alegere petrecută în timp ce el era în Venezuela. S-a gândit: “Numele Francisc? Va fi în cinstea sfântului iezuit Francisc Xaveriu, sau a Sfântul Francisc Borgia, şi el iezuit…”. Referinţa la sfântul din Assisi a fost într-un fel derutantă, dar se confirma în ea deja acea privire universală care merge mult dincolo de orizonturile înşişi ale ordinului de apartenenţă. Legătura cu iezuiţii a rămas mereu foarte puternică aşa încât la fiecare călătorie apostolică era punctuală întâlnirea cu comunitatea iezuiţilor prezenţi în ţările vizitate. Papa nu a ascuns niciodată propria identitate de iezuit, dar “asta nu înseamnă a aparţine la o «rasă», este pur şi simplu un mod de a aparţine Bisericii, mai explică generalul”, nu este, aşadar, o trăsătură sectară. “Cred că Societatea iese mult mai provocată după moartea papei, chemată să fie foarte profund întemeiată în carisma sa, mult mai Societate, în substanţă”, în sensul că este invitată să arate mereu şi pretutindeni faţa lui Dumnezeu, altminteri acţiunile de apostolat folosesc puţin. Vreunul dintre jurnalişti a hazardat întrebarea cu privire la eventualitatea unui demarări a procesului de canonizare a pontifului. Sosa este foarte atent, se încredinţează timpului şi maturării unei devoţiuni populare care este un “element important” în acest domeniu.
A insista asupra priorităţii păcii
Părintele Sosa a fost întrebat, în lumina căii de misiune în China inaugurată chiar de iezuiţi cu Matteo Ricci şi însoţitorii, şi dacă acordul Sfântului Scaun cu Republica Populară Chineză va putea, după părerea sa, să meargă înainte: “Eu îmi doresc să meargă înainte. Papa a fost foarte angajat în asta. Astăzi în China avem o Biserică aptă să fie prezentă în viaţa normală. O realitate foarte mică dar vie.” Conform lui Sosa, cu “înţelepciunea şi prudenţa timpurilor” se va continua să se meargă înainte. Cum iese pontificatul lui Jorge Mario Bergoglio cu privire la poziţii ale lui Francisc considerate lâncede de unii observatori – este cazul de exemplu contextului din Nicaragua sau din Venezuela – este o altă întrebare pusă generalului Societăţii care a răspuns considerând că punctul nu este “a da sau nu o medalie lui Francisc, ci a învăţa din eventuale erori sau lipsuri”. Aşadar, nu este vorba “nici de a-l salva, nici de a arăta cu degetul”, ci de a învăţa proiectaţi spre viitor. Pace, pace, pace. Astfel de trei ori a repetat părintele Sosa unui jurnalist birman care a intervenit să întrebe care este astăzi moştenirea cea mai urgentă de pus în practică. “Lumea are nevoie de pace, trebuie să fie construită de noi.”
Antonella Palermo
sursa: ercis.ro