Joi din octava Paştelui
24 aprilie 2025
Ss. Fidel din Sigmaringen, pr. m.; Maria a lui Cleofa şi Salomea; Egbert, călug.
Faptele Apostolilor, 3,15: “Voi l-aţi ucis pe cel care conduce la viaţă, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi pe acesta căruia noi îi suntem martori.”
Cuvintele sf. Petru ne tulbură și ne trezesc. El nu ascunde adevărul dureros: omenirea L-a răstignit pe Cel care conduce la viață, dar moartea adusă de mâinile omului a fost învinsă de puterea lui Dumnezeu. Este o acuzație, dar și o constatare a adevărului despre noi înșine. De câte ori nu-L răstignim și noi prin alegerile noastre, prin nepăsare, prin încrederea pusă în orice altceva decât în Dumnezeu?
Și totuși, Dumnezeu nu răspunde cu pedeapsa, ci cu Învierea. Nu întoarce spatele, ci se dăruiește din nou. Nu ne îndepărtează, ci ne întărește.
Săptămâna luminată ne invită să privim nu doar mormântul gol, ci și urmele vieții. Isus înviat trăiește în cei vindecați, în cei întăriți prin har, în cei care, asemenea lui Petru, au căzut, dar acum mărturisesc. Suntem chemați să fim atinși de vindecarea Lui și să pășim în lumina unei vieți mai aproape de Isus, cel care a lăsat mormântul gol și nouă, Cerul!
Care e mormântul meu interior pe care încă îl păzesc în loc să-l las gol?
Rugăciune:
“În loc de un mormânt închis,
se vede o piatră dată la o parte
și pe ea, doi oameni
îmbrăcați în alb.
În mormânt totul este așezat cu grijă.
Dar unde este El?
Fără să știe, Îl căutau
pe Cel Viu printre cei morți.
Au intrat în mormânt.
Au văzut.
Și au crezut.
De atunci,
nici tăcerea, nici confuzia
nu mai au ultimul cuvânt.
Tot ce răsună este:
A înviat!
Și așa este de milenii.
Răsună și schimbă inimi.
Este posibil
ce părea imposibil.
Ceea ce părea departe
este acum în fața noastră
și în noi.
Mormântul Lui gol
umple viețile noastre
cu dulceața cerească
și cu speranța veșniciei
cu El.
Urechea nu a auzit,
ochiul nu a văzut,
inima omului nu a cuprins,
și totuși cred:
Mântuirea mi-a înviat,
Cristos, Domnul meu și totul meu!”
(Fragment din “Tăcere” – Nikola Jurišić)
