În Joia Mare 2025 Papa Francisc a făcut un gest concret pentru cei care trăiesc în spatele gratiilor: “Întotdeauna mi-a făcut plăcere să vin în închisoare pentru a vă spăla picioarele. Anul acesta nu pot, dar sunt aproape de voi”. Aproximativ 70 de deţinuţi de diferite vârste şi naţionalităţi l-au întâmpinat în mijlocul strigătelor şi aplauzelor, amestecate cu cele ale altor deţinuţi din secţiile protejate. Tuturor suveranul pontif le-a dăruit evanghelii şi rozarii, iar cu unii s-a oprit pentru a le asculta poveştile şi a-i asigura de rugăciunile sale.
“Libertate!”. “Indult!”. “Părinte, părinte!”. “Suntem cu tine!”. “Frumosul meu!”. “Urări!”. “Nu pleca!”. “Roagă-te pentru Palestina!”. Strigătele de la ferestrele celor trei secţii care se află în rotonda centrală a penitenciarului “Regina Coeli”, la Roma, vegheată de statuia unei Sfinte Fecioare Maria cu pruncul Isus în braţe, erau aşa de puternice, încât au depăşit vocea slabă, dar hotărâtă a lui Francisc.
“Întotdeauna în Joia Sfântă mi-a plăcut să vin în închisoare pentru a face ca Isus spălarea picioarelor. Anul acesta nu pot să fac asta, dar pot şi vreau să fiu aproape de voi. Mă rog pentru voi şi pentru familiile voastre.”
Aplauze, strigăte, mâini bătute în geam au însoţit aceste puţine cuvinte ale papei care, deşi convalescent, după 38 de zile de internare la Policlinica Gemelli, nu a voit să nu fie prezent într-un penitenciar aşa cum a făcut aproape mereu în această primă zi din Triduum-ul pascal de-a lungul celor 12 ani de pontificat şi, mai înainte, la Buenos Aires.
Între coruri şi aplauze
Jumătate de oră în total pentru un salut şi o binecuvântare pentru 70 de deţinuţi de diferite vârste şi naţionalităţi (dintre care 55% în aşteptarea procesului) şi pentru personalul din această veche structură din via della Lungara, în spatele cartierului Trastevere, fost convent devenit în 1881 închisoare care, conform tradiţiei, acordă “permisul de conducere” de roman celui care depăşeşte cele trei trepte vestite. Un loc în care au ajuns de mai multe ori succesorii lui Petru, unde a făcut o vizită memorabilă Sfântul Ioan al XXIII-lea în decembrie 1958.
De mai multe ori înainte, în timpul şi după vizita Papei Francisc, gardienii au chemat la ordine şi la tăcere, dar era dificil să stăpânească emoţia de a-l vedea pe episcopul de Roma în acelaşi salon unde în fiecare duminică se reunesc pentru a asculta catehezele sau a celebra Liturghia. O surpriză despre care au aflat abia ieri seară.
Cu Rozariul la gât şi Evanghelia în mână
“Ei, asta e o bombă, după ceea ce a avut, suntem bucuroşi să-l vedem aşa”, şopteşte un om vecinului său de scaun, auzindu-l pe Francisc vorbind. “Te gândeşti? Suntem norocoşi… Oamenii de afară nu-l văd şi noi aici înăuntru da”, spune în schimb mai liniştit Suduc, de şase luni în închisoare. El era, în primul rând, care-l aştepta pe papa, împreună cu bărbaţi de la 20 la 65 de ani din Italia şi alte ţări europene şi chiar alte continente. Era împărţiţi în cinci rânduri, amestecaţi între cele trei secţiuni (în afară de cei din cea “protejată”). Aproape toţi purtau un Rozariu de lemn la gât, unii purtau în mâini broşura de rugăciuni sau versiuni de buzunar ale Evangheliei.
Darurile papei
Alte Evanghelii le-a dăruit papa însuşi împreună cu coroniţe de Rozariu, trecând printre rânduri şi oprindu-se cu fiecare din cei prezenţi, între cel care se arunca în genunchi, cel care îi săruta mâna sau îşi punea fruntea pe căruciorul său. “Îmi mai puteţi da un altul? Vă rog, peste puţin timp ies şi vreau să-l dau surorii mele”, a urlat un tânăr ridicându-se de pe scaunul său. Papa s-a oprit câteva clipe cu Ferdinando, închis din decembrie. Culoare întunecată, sprâncenele tăiate cu multe mici trăsături, tot timpul a strâns în mâini o foiţă albă având scris pe ea: “Lumina Domnului să poată lumina viaţa mea şi pe cea a familiei mele. Mulţumesc, papa, pentru că ne-aţi învrednicit cu prezenţa noastră.” Fremăta înainte de venirea pontifului şi de mai mult ori a cerut directoarei Claudia Clementi, şi ea foarte emoţionată: “Mă ajutaţi să dau asta papei?”. “Liniştit, vedem după aceea dacă este posibil.”
La sfârşit, chiar el a pus asta în mâinile lui Francisc care a cerut să se oprească o clipă cu tânărul pentru a se informa despre familia sa. “Mă rog pentru tine”, a asigurat el la sfârşit. Ferdinando a izbucnit în plâns: “Şi cine l-a văzut vreodată pe papa! Nu credeam să-l găsesc în închisoare.” “Spune că ai venit aici înadins!”, a făcut ecou un coleg.
Istorii de viaţă şi de suferinţă
În învălmăşeala generală, între coruri, lovituri în geamuri şi strigăte niciodată întrerupte, Papa Francisc a schimbat câteva cuvinte şi cu Matteo, 26 de ani, care i-a cerut să semneze exemplarul său al Evangheliei. Relatează că este de o lună şi jumătate la Regina Coeli “din greşeală”: “Apăram prietena mea de o tentativă de viol, numai că m-au înşelat. Acela a mers să spună, cu martori falşi, că eu eram cel care îl agresam şi îl jefuiam pe el. El e liber şi eu aici.”
O istorie de suferinţă ca multele care în cele treizeci de minute ale vizitei papei se împletesc în salonul vizitat deja de Francisc în 2018, în acea ocazie pentru a celebra ritul spălării picioarelor (o tăbliţă pe zid aminteşte evenimentul). Există unii care au multă voinţă de a vorbi, ca Giovanni – la consolă prin audio – care afirmă că el şi alţi “prieteni” sunt autori ai unei scrisori adresate papei, după vizita la Rebibbia, la 26 decembrie 2024, pentru deschiderea Porţii Sfinte. “I-am scris «treceţi şi pe la noi». Oh, ne-am rugat şi a venit cu adevărat!”. Există şi alţii ca Mauro, 65 de ani, care se prezintă cu mândrie ca “roman din Roma”, cere de la mass-media vaticane să difuzeze un mesaj: “Voiam să-i spun papei să insiste asupra păcii în această lume care merge în tehnologie”; alături de el Alessandro, 56 de ani, care imploră să trimită un salut celor doi copii ai săi, Vittoria Romana şi Gabriele, şi mamei lor: “Aminteşte-ţi, eh! Ţi-au notat numele? Nu-i văd de optsprezece luni. Le trimit un sărut mare.”
Sărutări spre gratii
Sărutării le trimite cu mâna şi papa spre mulţimea de prezenţi, spre cei alipiţi de ferestre, precum şi deţinuţilor ai căror ochi ieşeau din spatele gratiilor care dau spre curte, unde maşina Fiat 500 L albă a intrat pe la ora 15.00, între aplauzele poliţiştilor. “Rugaţi-vă pentru noi!” Francisc a răspuns cu un deget în sus şi cu privirea a urmărit, de la fereastra maşinii, tot rândul de ferestre: “Rugaţi-vă pentru mine”, a ritmat el.
Impresiile sale cu privire la vizită le-a încredinţat unui grup de jurnalişti în afara porţii: “De fiecare dată când intru într-un loc ca acesta mă întreb: De ce ei şi nu eu?”. Apoi la întrebarea “Cum veţi trăi Paştele?”, o glumă cu un tipic iz ironic: “Cum pot.”
Capelanul: ca un părinte aici între noi
În timp ce maşina vira la Lungotevere între feţele uimite ale trecătorilor, imediat pregătiţi cu smartphone-urile, la Regina Coeli s-a potolit învălmăşeala şi s-a început să se metabolizeze emoţia. Se face purtător de cuvânt cu mass-media vaticane capelanul, părintele Vittorio Trani, de mulţi ani în misiune în mijlocul acestei umanităţi complexe şi rănite: “Cred că gestul de astăzi este un gest de o însemnătate enormă, pentru că exprimă atenţia unui tată faţă de o realitate de persoane aflate în dificultate. Închisoarea nu-i priveşte numai pe deţinuţi, ci şi pe cei care lucrează acolo, pe cei care au responsabilitate conducerii, cu adevărat o muncă grea. Şi papa nu a voit să treacă Paştele fără ceva ce purta tangibil în inimă.”
Salvatore Cernuzio
sursa:ercis.ro