Meditația Zilei

Publicatla 16 April 2025

Miercuri, 16 aprilie 2025
Miercuri din Săptămâna Sfântă
Sf. Bernadeta Soubirous, Sf. Benedict Iosif Labre

Matei 26, 14-16: “În acel timp, unul dintre cei doisprezece, care se numeşte Iuda Iscarioteanul, s-a dus la arhierei şi le-a zis: “Ce-mi daţi ca să-l dau pe mâna voastră?” Ei i-au fixat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta momentul potrivit ca să-l dea pe mâna lor. “

În inima întunericului din Săptămâna Mare, se petrece una dintre cele mai tulburătoare scene ale Evangheliei. Nu o înfruntare deschisă, nu o trădare sub impulsul momentului, ci o trădare rece, calculată, negociată. Evanghelia ne pune înainte două păcate gemene: ipocrizia și premeditarea. Iuda era unul dintre cei doisprezece. A trăit cu Isus, a auzit cuvintele vieții, a fost martor la învieri, la pâini înmulțite, la furtuni potolite. Ipocrizia nu este doar minciuna spusă altora, ci și minciuna trăită. Este masca pusă pe chipul sufletului.

Premeditarea este otrava care lucrează încet. Este alegerea repetată de a merge contra adevărului, până când devine o cale.
Iuda a întrebat: „Ce-mi dați?”
Aceasta este întrebarea oricărui om care a uitat cine e Dumnezeu: „Ce-mi iese mie?” Când ne raportăm la Cristos în termeni de profit, de câștig, de avantaje personale, am început deja să-L vindem.

Când începem să justificăm păcatul, când facem planuri cum să-l ascundem, nu doar că greșim, ci alegem intenționat greșeala.

Ce păcat mă locuiește încât ajung să îl justific?

Rugăciune
Nu de dragul paradisului; nu pentru a scăpa de flăcările iadului iubindu-te; nici pentru alte merite.
Ci doar pentru felul în care tu te-ai purtat cu mine te iubesc și te voi iubi.
(Sf. Francisc Xaveriu SJ)

Exprimaţi-vă opinia