Text pregătit de Sfântul Părinte
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi, Duminica Floriilor, în evanghelie am ascultat relatarea pătimirii Domnului după Luca (cf. Lc 22,14-23,56). L-am auzit pe Isus adresându-se de mai multe ori Tatălui: “Tată, dacă vrei, îndepărtează potirul acesta de la mine, dar nu voinţa mea, ci a ta să fie!” (22,42); “Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (23,34); “Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu” (23,46). Lipsit de apărare şi umilit, l-am văzut mergând spre cruce cu sentimentele şi inima unui copil prins de gâtul tatălui său, fragil în trup, dar puternic în abandonare încrezătoare, până când adoarme, în moarte, în braţele sale.
Sunt sentimente pe care liturgia ne cheamă să le contemplăm şi să ni le însuşim. Toţi avem dureri, fizice sau morale, şi credinţa ne ajută să nu cedăm în faţa disperării, să nu ne închidem în amărăciune, ci să le înfruntăm simţindu-ne învăluiţi, ca şi Isus, de îmbrăţişarea grijulie şi milostivă a Tatălui.
Şi să ne amintim şi de Liban, unde în urmă cu cincizeci de ani a început tragicul război civil: cu ajutorul lui Dumnezeu să poată trăi în pace şi prosperitate.
Maria, Mamă Îndurerată, să ne obţină acest har şi să ne ajute să trăim cu credinţă Săptămâna Sfântă.
Franciscus